Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 16 aprilie 2018

Reacția ministrului Sănătății la protestele angajaților din spitale

Autor:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că i-a chemat la discuţii pe managerii spitalelor unde angajaţii au declanşat proteste din cauza diminuării sporurilor.

 

"Am chemat managerii să avem o discuţie, cu managerul Spitalului Bagdasar Arseni deja m-am întâlnit şi revizuit acordarea sporurilor. Nu cred că vor mai fi probleme deosebite. Noi aplicăm o lege şi există şi scăderi pe care încercăm să le echilibrăm", a declarat Sorina Pintea.

Ea a spus că în privinţa acordării sporurilor este vorba despre interpretarea corectă a legii şi despre modul în care managerii spitalelor ştiu să gestioneze fondurile, potrivit Digi24.

"Trebuie să aplicăm o lege şi să avem în vedere că aceeaşi lege a dus şi la majorări, la creşteri salariale importante pentru medici şi asistenţi medicali. Este vorba până la urmă de interpretarea corectă a legii şi din acest motiv am ales să discut cu fiecare manager să vedem care sunt modalităţile de aplicare şi să îi rog să vadă modul în care s-au repartizat sporurile, dar nu este obligatoriu ca toată lumea să ia sporuri maxime", a adăugat ministrul Sănătăţii.

În ultima perioadă, au avut loc proteste ale angajaţilor în mai multe spitale din Capitală - Institutul de Pneumologie "Marius Nasta”, Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş” şi Institutul pentru Boli Cardiovasculare "C. C. Iliescu" din cadrul Spitalului Fundeni. 

Mai mulţi angajaţi ai Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, în urma scăderilor salariale. În acelaşi timp, la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova protestează în jur de 450 de medici şi asistente, din aceleaşi motive.

Guvernul a aprobat în urmă cu o săptămână regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. Pintea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din domeniul medical vor avea pierderi la salarii în această lună. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: C.P.O. Economics Srl
10 lucruri bine de stiut despre centralele pe lemne

Autor: PSK Solution SRL-D
Bioo.ro – produse bio si naturale de cea mai buna calitate

Evz.ro
SCANDAL IMENS LA ANTENA 1. Acuzaţii grele despre DROGURI ŞI PROSTITUATE....
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
FOTO Simona Halep si Codin Maticiuc, IMPREUNA intr-un club de fite din...
Infoactual
Tornada in Marea Neagra (Video)
Ziare.com
Volkswagen lanseaza un rival pentru Dacia Duster: Primele imagini au fost...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.