Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
miercuri, 20 septembrie 2017

România are resurse uriaşe, dar neexploatate

Autor:

România are resurse uriaşe, iar într-o oarecare măsură acestea sunt neexploatate din punct de vedere economic, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Nicola Notaro, şef de unitate, DG Mediu, Comisia Europeană.

 

"Suntem în contextul în care România are resurse uriaşe şi în oarecare măsură acestea sunt neexploatate din punct de vedere economic. Sunt lucruri care pot fi făcute şi bijuteriile naturii româneşti sunt cunoscute publicului larg din afara comunităţilor de activişti de mediu. Sunt alţii care nu cunosc bogăţia României.”, a declarat Nicola Notaro.

Există o legislaţie specifică, dar sunt multe probleme de implementare, care nu pot fi rezolvate doar de oamenii care discută între ei la Bruxelles, ci trebuie să fie discutate cu vânători, comunităţi rurale, cu deţinătorii de terenuri, acolo unde sunt de fapt problemele. De aceea, noi am perfectat un plan naţional pentru a încerca să îmbunătăţim implementarea Directivei europene (privind păsările şi habitatele - n. r.) şi suntem acum în prima fază de implementare a planului de acţiune. Planul nu va fi o soluţie a tuturor problemelor, dar sunt acţiuni care pot fi făcute şi care ne pot ajuta să rezolvăm unele probleme cu care ne-am întâlnit în ceea ce priveşte reprezentanţii agricultorilor români", a afirmat Notaro.

Organizaţia Europeană a Proprietarilor de Pământ a organizat, miercuri, la Bucureşti, conferinţa anuală, la care au participat proprietari de terenuri, manageri de terenuri, ONG-uri, precum şi autorităţi naţionale şi regionale.

Cu ocazia evenimentului de la Bucureşti, Wildlife Estates Label şi-a extins reţeaua în Europa de Est. Eticheta Wildlife Estates Label a fost dezvoltată ca un mijloc de a recunoaşte administrarea exemplară a proprietarilor de terenuri şi a administratorilor de teritorii din Europa şi de a-i face mai vizibili societăţii ca păzitori puternici ai naturii.

În prezent, reţeaua Wildlife Estates cuprinde peste 270 de proprietăţi , cu aproape 1,5 milioane de hectare care au primit eticheta, iar proiectul este în continuă creştere. Eticheta WE acreditează proprietarii de pământ ca un front-runner pentru cele mai bune practici de gestionare, conservare şi respectarea celor două Directive privind Păsările şi Habitatele, susţin reprezentanţii ELO.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
La Cafelim gasesti boabe si capsule de cafea Lavazza

Autor: Adserving iAgency.ro
Melkior Professional – despre dragostea pentru machiaj dincolo de standardele ...

Evz.ro
MINUNEA DE LA STĂNILEȘTI. Alertă la Hollywood, URMEAZĂ RAIN MAN 2? Cazul care...
Doctorul Zilei
6 SEMNE care indică probleme ale glandei TIROIDE
AnimalZoo
Încă o DOVADĂ de PRIETENIE neobișnuită. Au ajuns chiar și CELEBRITĂȚI pe...
Evz Monden
Schimbare radicala in viata lui Teo Trandafir. Uite UNDE va lucra din toamna!...
Infoactual
Jocurile, comunicarea prin shitmoji şi grijile OMS [OPINIE] (Jocuri)
Ziare.com
Guvernul e la un pas de a pune cruce autostrazii Comarnic-Brasov, dupa ce a...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.