Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 31 decembrie 2017

România va avea o singură piață de capital, din 2018

Autor:

România va avea o singură piaţă de capital, de anul viitor, după ce Tribunalul Bucureşti a admis, recent, cererea formulată cu privire la fuziunea dintre Bursa de Valori Bucureşti şi SIBEX, dispunând înregistrarea menţiunilor de fuziune, majorarea capitalului social al BVB şi radierea Sibex.

 

Întreaga operaţiune a fost asistată de Casa de Avocatură PeliFilip.

La începutul lunii octombrie, Bursa de la Bucureşti anunţa că a primit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) acceptul modificării autorizaţiei de funcţionare ca urmare a majorării capitalului social de la 76,74 milioane lei la 80,49 milioane lei, în urma fuziunii cu SIBEX.

În urma acestui proces, 24 de societăţi au fost transferate de la SIBEX şi 18 au început tranzacţionarea la BVB conform Regulamentului 2 al ASF.

Bursa de Valori Bucureşti a avut un an bun, în 2017, din toate punctele de vedere, atât ca valoare a tranzacţiilor şi creşterilor semnificative pe unii indici, cât şi din punct de vedere al listărilor.

Practic, în acest an au avut loc patru oferte publice iniţiale (IPO) şi opt listări de obligaţiuni, 2017 aducând pe piaţa de capital şi o premieră, respectiv o emisiune decontată direct în euro.

Primul IPO din acest an a fost cel al companiei de telecomunicaţii Digi Communications, oferta publică iniţială desfăşurându-se între 28 aprilie şi 10 mai 2017. Acesta a fost cel mai mare IPO privat din istoria Bursei de la Bucureşti şi a vizat vânzarea unui pachet de 25,6% din numărul total de acţiuni emise de societate, în valoare de 944 milioane lei (207 milioane euro).

O altă listare a fost cea a AAGES, companie care îşi desfăşoară activitatea în domeniul proiectării şi fabricării instalaţiilor de încălzire prin inducţie, oferta publică iniţială derulându-se în zilele de 8 şi 9 iunie 2017. Aceasta a fost închisă după 48 de ore de la deschidere. Acţionarii au vândut 15% din companie pentru 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro).

Următoarele două listări au fost Transilvania Broker de Asigurare şi Sphera Franchise Group. Oferta publică iniţială a Transilvania Broker de Asigurare s-a încheiat în mai puţin de 48 de ore de la deschidere, având o rata de subscriere de peste 270%. Acţionarii au vândut 25% din capitalul social pentru suma de 9 milioane lei (2 milioane euro). În cazul Sphera, acţionarii au vândut 25% din capitalul social pentru suma de 285 milioane lei (62 milioane euro).

 

În cazul obligaţiunilor listate, cele opt companii sunt: Bittnet, Vrancart, Globalworth, UniCredit, Superbet, International Investment Bank, NE Property Cooperatief şi Impact Developer&Contractor.

Bursa a ajuns la 88 de emitenţi la finalul lunii trecute, după ce, numai în ultimele 12 luni, cinci companii s-au listat pe piaţa principală, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă din istoria ei, a declarat, recent, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel.

'Noiembrie a fost o lună plină la Bursa de Valori Bucureşti. Pe segmentul de acţiuni au avut loc două listări cu valoare totală de 64 de milioane de euro, iar pe segmentul de obligaţiuni au intrat la tranzacţionare obligaţiuni de 1,2 milioane de euro. Bursa românească a ajuns la 88 de emitenţi la finalul lunii trecute, după ce, numai în ultimele 12 luni, cinci companii s-au listat pe piaţa principală, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă din istoria bursei ca număr de noi companii. Trendul listărilor sperăm să continue în 2018 şi astfel alte companii să intre în ringul bursier', a spus Anghel.

Spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, Bursa de Valori Bucureşti a atins maxim istoric pe BET-TR, care includea atunci 12 companii din BET, plus dividendele, acesta depăşind 11.000 puncte. Indicele principal, BET, care reflecta cele mai lichide 12 companii (ulterior a mai fost inclusă o companie în indice), ajungea la peste 8.700 puncte, fiind un maxim al ultimilor nouă ani.

Indicii BET-FI, cel care include Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) şi Fondul Proprietatea, BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii şi BET-XT-TR, varianta de tip total return a indicelui BET-XT, care include cele mai tranzacţionate 25 companii româneşti listate la BVB precum şi dividendele brute, au avut creşteri de peste 20 de procente de la începutul anului la Bursa de Valori Bucureşti, reiese din informaţiile de pe site-ul operatorului pieţei de capital.

Astfel, BET-FI a înregistrat o creştere de 34%, BET-XT-TR a urcat 24,45%, iar BET-BK a urcat cu 23,31%. Indicele BET-BK a fost construit pentru a putea fi folosit ca benchmark de către administratorii de fonduri, dar şi de alţi investitori instituţionali. Metodologia de calcul reflectă cerinţele legale şi limitele de investiţii ale fondurilor.

 

BET-TR, care include cele 13 companii din indicele principal plus dividendele, a urcat cu 19,73%, iar BET-XT, reperul celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 15,06%.

Indicii BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, şi BET-Plus, reperul celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, au consemnat o apreciere similară, de 10%, iar BET-NG, care reflectă evoluţia companiilor din energie şi utilităţi, a crescut cu 11,37%.

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni pe segmentul principal a urcat cu 26,7%, în acest an comparativ cu cel precedent, la peste 11,7 miliarde lei. Valoarea medie zilnică a fost de peste 48,2 milioane lei, în timp ce anul trecut s-a cifrat la 36,4 milioane lei.

În ceea ce priveşte obligaţiunile, au fost realizate tranzacţii de peste 1,56 miliarde lei, în urcare cu 16,6%. Cele mai tranzacţionate acţiuni de pe piaţa principală au fost ale Băncii Transilvania cu peste 2,29 miliarde lei, Fondul Proprietatea cu 1,38 miliarde lei şi BRD cu 1,04 miliarde lei.

Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a ajuns la 19,8 miliarde de euro, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a fost de 35,6 miliarde de euro.

SURSA: Agerpres

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Afacerile Next Capital au crescut cu 41% la jumătatea anului

Autor: Adserving iAgency.ro
De ce trebuie sa tii cont cand alegi camerele de supraveghere pentru birou

Evz.ro
SCANDAL IMENS LA ANTENA 1. Acuzaţii grele despre DROGURI ŞI PROSTITUATE....
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Războiul dintre Gabriela Cristea și Marcel Toader continuă. MOTIVUL este...
Infoactual
Tornada in Marea Neagra (Video)
Ziare.com
Provocare energetica pentru Romania: Ce ne cere UE sa facem in doi ani, in...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.