Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 15 mai 2018

S-a dat startul vacanțelor ieftine pe litoral

Autor:

Programul ”Litoralul pentru toți”, cu tarife între 159 și 605 de lei pe săptămână a început în data de 14 mai și se va încheia în 14 iunie 2018.

 

”Este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%,  iar în unele cazuri, chiar s-au dublat”, reiese din datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Așadar, programul este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la începutul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ  cu bugetele pentru sejururile petrecute in lunile iulie si august. Tarifele sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

Până în prezent s-au înscris în program 36 hoteluri din toate statiunile de pe litoral, care pun la dispozitie un numar de 2.200 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, sau direct de către hotel, tariful fiind același, în funcție de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 15.000 de turiști sunt așteptați pe litoral să beneficieze de vacanțe cu tarife reduse.

Iată câteva exemple de tarifele negociate pentru zona Mamaia – Constanța – Eforie în această ediţie (sejur 6 nopţi/persoană):

205 lei / 6 N /  pers. Hotel 1* fără mic dejun
235 lei / 6 N /  pers. Hotel 2* fără mic dejun
265 lei / 6 N /  pers. Hotel 3* fără mic dejun
315 lei / 6 N /  pers. Hotel 2*  cu mic dejun
425 lei / 6 N /  pers. Hotel 3*  cu mic dejun
485 lei / 6 N /  pers. Hotel 4*  cu mic dejun
605 lei / 6 N /  pers Hotel 5 * cu mic dejun

Tarife negociate pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) in această ediţie (sejur 6 nopţi/persoană):

159 lei / 6 N /  pers. Hotel 1* fără mic dejun
179 lei / 6 N /  pers. Hotel 2* fără mic dejun
199 lei / 6 N /  pers. Hotel 3* fără mic dejun
269 lei / 6 N /  pers. Hotel 2*  cu mic dejun
329 lei / 6 N /  pers. Hotel 3*  cu mic dejun
379 lei / 6 N /  pers. Hotel 4*  cu mic dejun
469 lei / 6 N /  pers Hotel 5 * cu mic dejun
     

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: S.C. BLOOMBERG IT S.R.L
Transfer aeroport-la cele mai noi si apreciate standarde!

Autor: C.P.O. Economics Srl
Vanatorii de reduceri se pot bucura de un nou ReduPedia.ro

Evz.ro
Boala NEȘTIUTĂ care UCIDE ÎNCET românii! Produce 13 tipuri de cancer. Numărul...
Doctorul Zilei
Boala care duce la INFERTILITATE. Durerile MENSTRUALE puternice sunt primul...
AnimalZoo
Cainele SALVAT printr-o MINUNE! Mai avea 24 de ore de trait!
Evz Monden
Ultima dorință a IONELEI PRODAN: “Eu o să mă prăpădesc, dar vreau să…”
Infoactual
Snoop Dogg vine in concert la Bucuresti
Ziare.com
Daca Guvernul suspenda Pilonul II, inseamna 2 miliarde de lei pierduti la...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.