Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 25 decembrie 2017

Șeful programului care include Dacia din grupul Renault: Vom avea un SUV mai mare în familia Duster - Kaptur

Autor:

Marc Suss, directorul Renault Global Access Program a declarat într-un interviu că următorul model din gama produselor cu prețuri reduse ale grupului Renault va fi un SUV mai mare decât Duster.

 

Director al programului „Global Access” în cadrul grupului francez Renault, Marc Suss este cel care are în subordine atât produsele Dacia vândute în Europa cât și pe cele Renault cu prețuri reduse comercializate în țările emergente. Într-un interviu acordat publicației Automotive News, acesta a anunțat că în programul Global Access va urma „un SUV mai mare în familia Duster - Kaptur, iar în India vom lansa mai multe modele din familia Kwid”.

De asemenea, oficialul a declarat că segmentul low-cost va crește substanțial în Europa. „Puterea de cumpărare este stabilă, inflația și salariile în mare parte la fel, însă costul automobilelor crește. Mulți oameni își vor reduce pretențiile și se vor îndrepta către mașini mai ieftine”, a explicat Suss.

În privința creșterii gamei Dacia, directorul Renault Global Access Program, a preferat să susțină că gama cu șase modele este completă și că nu vor exista modele de nișă, declarație care o contrazice, parțial, pe cea de mai sus.

N.r. - Kaptur este un vehicul a cărui caroserie seamănă cu cea a modelului Captur vândut în Europa, însă modelul este asamblat pe platforma Duster. Este comercializat sub marca Renault în piețele emergente.

Citește și:

Secretele succesului gamei Dacia, dezvăluite de Marc Suss

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Top prăjituri: aprox 150.000 de români au mâncat eclere Cofetăriile Delice ...

Autor: S.C. Complete Web Solutions S.R.L.
Ogorul ne asigura orice avem nevoie pe langa casa si in afara acesteia

Evz.ro
SCANDAL cu BÂTE și SĂBII în CENTRUL orașului. Jandarmii au rămas ȘOCAȚI.
Doctorul Zilei
Principala HRANĂ a creierului tău. Combustibilul de bază fără de care nu...
AnimalZoo
Povestea lui Jack, câinele despre care nimeni nu și-a dat seama că are o...
Evz Monden
Vesti TRISTE pentru FANII Sofiei Vicoveanca! Anuntul TRIST care a zguduit...
Infoactual
Viagra pentru femei, din nou pe piaţă
Ziare.com
Cine face bani de pe urma Cupei Mondiale si la cat se ridica factura pentru...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.