Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 09 ianuarie 2018

Simona Halep a câştigat într-o săptămână cât un român cu salariul minim în aproape 50 de ani

Autor:

Românca Simona Halep a început în forţă anul 2018, câștigând turneul de la Shenzen. Al 16-lea titlu WTA câştigat la Shenzen, a venit la pachet şi cu suma de 176,276 de dolari, obţinută de cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Banii obţinuţi de româncă la începutul lunii ianuarie sunt echivalentul câştigului unui salariat roman pentru aproape 50 de ani.

 

Salariul minim pe economie net al unui salariat din România este de 1.168 lei pe lună, respectiv 301 dolari. Într-un an, românul cu salariul minim net câştigă 14.016 lei, respectiv 3.612 dolari.

Conform site-ului oficial WTA, Simona Halep a reuşit să câştige în cele câteva zile de la începutul anului până acum, nu mai puțin de 176.276 de dolari, adică salariul net al unui angajat roman pe aproximativ 50 de ani (48,8 ani). Dacă ne raportăm la salariul minim brut, de 1900 de lei, unui român i-ar trebui aproape 30 de ani să ajungă la suma bifată de Halep la începutul acesui an.

De altfel, liderul mondial al clasamentului WTA, Simona a fost inclusă și în Top 300 Cei mai bogați români, scris de revista Capital, cu o avere estimată de 20-22 de milioane de euro. Pentru performanţele jucătoarei de tenis din ultimul an, Halep s-a clasat pe primul loc în topul femeilor de succes din România.

Halep ocupă în continuare poziţia de lider în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), cu peste 300 de puncte avans faţă de daneza Caroline Wozniacki, următoarea clasată. Simona a câştigat sâmbătă ambele titluri de la Shenzhen, la simplu şi dublu. 

Citeşte şi Top 100 Femei de Succes: Simona Halep a devenit un model pentru milioane de români.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
Transforma-ti TALENTUL in CARIERA

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
4 articole vestimentare de VARA ce NU ar trebui sa LIPSEASCA din garderoba unei ...

Evz.ro
Exatlon, sezonul 2. INFORMAŢII-BOMBĂ din culisele emisiunii. Ce a fost până...
Doctorul Zilei
Simptomele unui FICAT GRAS și metode naturale de tratament
AnimalZoo
Greu de crezut, dar ADEVĂRAT! Scene ȘOCANTE dintr-un adăpost din România....
Evz Monden
INCREDIBIL! O vedetă TV de la noi, OPERATĂ DE URGENȚĂ. Primele DECLARAȚII:...
Infoactual
Carmen Dan a trimis Corpul de Control la arestul din Campina, dupa niste...
Ziare.com
Putin prevede o criza economica asa cum lumea n-a mai vazut pana acum. De...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.