Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 12 septembrie 2017

Tăriceanu despre dezvăluirile lui Dragomir: Apar confirmările despre statul paralel

Autor:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi legat de afirmaţiile făcute luni seara la un post de televiziune de fostul colonel SRI Daniel Dragomir că acestea ar reprezenta confirmări vizavi de ceea ce el spune privind "statul paralel".

"Apar confirmările a ceea ce vorbesc de peste doi ani de zile - statul paralel, care făcea regula şi legea în România şi, nu numai atât, 'făcea şi Justiţia'. Adică rechizitoriile să fie pregătite de Direcţia juridică din SRI, să fie trimise la DNA, unde procurorii le semnau cu numele propriu, le trimiteau în instanţă şi apoi câmpul tactic aranja în mod 'aleatoriu' completul de judecată şi, bineînţeles, judecătorii care să facă execuţia finală. Deci asta e România în care am trăit şi păcat că sunt unii care nu au vrut să înţeleagă", a afirmat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului. 

El a susţinut că, în prezent, cei care au poziţii importante în statul român trebuie "să deschidă ochii larg" când vorbesc de reforma Justiţiei. 

"Cred că, acum, unii dintre cei care au poziţii importante în statul român să deschidă ochii larg de tot şi când vorbesc de lucruri şi de decizii sau dezbateri serioase care vizează reforma în Justiţie ar trebui să aibă în vedere aceste chestiuni pentru ca să revenim la normalitate şi pentru ca să revenim în situaţia în care Justiţia e Justiţie şi nu instrument în mâna câtorva oameni cu funcţii în serviciile secrete, cum a fost în trecut sau cu oameni din procuratură care se joacă cu vieţile oamenilor ca şi când ar fi lucruri de consum de prin casă. Justiţia este un lucru foarte serios, nu putem să acceptăm ca în aşa-zisa luptă împotriva corupţiei, care a devenit o perdea pentru răfuieli politice de tip mafiot, să avem victime colaterale pe care le desemnau ei", a adăugat Tăriceanu. 

În opinia sa, declaraţiile lui Daniel Dragomir se constituie în dezvăluiri care arată "cine a deţinut puterea reală în România". 

"România a devenit în ultimii ani o ţară în care elitele au fost îndepărtate progresiv în aşa fel încât statul paralel să poată conduce România cum vrea el şi să poată să-şi menţină puterea şi de aici şi toate zbaterile pe care le vedeţi în ultima vreme asupra principalelor pârghii de putere - ceea ce s-a întâmplat recent la CSM cu Inspecţia Judiciară. Acestea sunt reverberaţiile acestor dezvăluiri care ne arată, de fapt, cine a deţinut puterea reală în România şi, bineînţeles, şi a interesului lor de a şi-o prezerva", a spus Tăriceanu. 

AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Fundația Nadia Comaneci
“Scurtciruit”, un film emotionant sustinut de Fundatia Nadia Comaneci

Autor: Multiact Media
Tai Ji Quan, arta marțială chinezească cu efecte terapeutice

Evz.ro
MOTIVUL IREAL pentru care ACTRIȚA din Las Fierbinți a fost UCISĂ. Apropiații...
Evz Monden
MARTURISIRI DE SENZAȚIE! Cătălin Botezatu, despre prima PARTIDĂ DE AMOR
AnimalZoo
ȘOCANT! Uite ce PROTEJA un câine acoperit cu ZĂPADĂ
Doctorul Zilei
4 TRĂSĂTURI de bază pe care le au în comun toți oamenii inteligenți
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
dcnews
ANM, prognoza meteo. Temperaturi resimțite, INDICE DE RĂCIRE- HARTĂ
Kanal D
Ce a postat, ULTIMA OARA pe Facebook, actrita din serialul Las Fierbinti,...
Economica
Veste BOMBĂ despre CENTRALA ta de acasă. Este TOXICĂ!
Ziare.com
Revolutia fiscala face prapad la IMM-uri: Un antreprenor din doi va face...
Autobuild
VIDEO - Ce a pățit motociclistul-poliţist luptător de K1 care a bătut trei romi!
Adevarul
Semnificaţia declaraţiilor ministrului Tudorel Toader
PlayTech
FBI, CIA și NSA avertizează: nu cumpărați telefoane Huawei și ZTE
Stirile Tvr.ro
Gazul și petrolul nostru, în atenția Chinei. O corporație chineză intră pe...
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.