Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 06 iulie 2018

Teodorovici: Iohannis ar trebui să plătească statului peste 1,2 milioane lei din chirii

Autor:

Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să plătească statului suma de peste 1,2 milioane lei încasată din chiria imobilului din strada Nicolae Bălcescu numărul 29, din Sibiu, deşi statul nu este încă proprietarul acelui imobil, a afirmat vineri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

 

"Ar fi corect, legal şi moral din partea domnului preşedinte să facă plata acelei sume imediat către statul român. Suma oricum se va plăti în momentul în care instanţa de la Hunedoara va decide, în acele dosare pe rol, dacă cel care a revendicat are sau nu are dreptul la o parte din acel imobil. Dacă are, va primi şi el o sumă, dacă nu are, înseamnă că statul român va rămâne cu întreaga sumă. Dar oricum, suma aceea trebuie dată către statul român, aici nu este niciun fel de dubiu, şi cred că domnul preşedinte ar trebui să fie un exemplu pentru toţi românii şi să facă plata imediat către statul român a sumei de 1,2 milioane lei", a spus Teodorovici. 

Ministrul Finanţelor consideră că preşedintele Iohannis nu ar mai trebui să aştepte decizia instanţei în privinţa respectivului imobil din Sibiu, ci să fie un model pentru populaţie şi să achite suma rezultată din chirii. 

"Domnul preşedinte suma o are clară, pentru că pentru suma respectivă a plătit impozit, şi fiecare zi de întârziere de neplată a acelei sume va atrage după sine şi plată de dobânzi, pentru că şi astăzi domnul preşedinte beneficiază de acea sumă, o foloseşte. Dacă a cheltuit-o, trebuie să o dea înapoi, că a cheltuit nu este treaba noastră ca stat. Statul are nevoie de fiecare ban în parte pentru a-l folosi în interesul comunităţilor. Suma aceea, dânsul ştie foarte bine că trebuie să o plătească", a adăugat Teodorovici. 

Întrebat dacă o astfel de situaţie nu ar fi unică pentru România, ministrul a răspuns că preşedintele ţării ar trebui să fie un exemplu, mai ales că, spune Teodorovici, ar fi folosit acei bani pentru a se "îmbogăţi nejust". 

"De asta este şi preşedintele României, pentru că este unic în România, presupun, de asta a fost ales de populaţie, să fie un exemplu pentru noi toţi. Tocmai de asta ar fi bine să fie dânsul o pildă de urmat în lucrurile bune şi e bine să facă o astfel de plată. Eu, dacă aş fi în poziţia domniei sale, asta aş face, pentru că în perioada 2001-2015 te-ai folosit de nişte bani, banii aceia te-ai îndestulat cu ei, te-ai îmbogăţit nejust", a mai spus Teodorovici, potrivit Agerpres. 

Ministrul Finanţelor Publice a precizat că, în chestiunea recuperării sumei de 1.278.856 lei de la familia Iohannis, reprezentând chiriile încasate în perioada 2001-2015, nu acţionează la comanda cuiva şi că, odată finalizate verificările ANAF în acest caz, datele vor fi făcute publice.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
5 pasi simpli pentru o dantura perfecta!

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Curățarea și igienizarea podelelor cu produse profesionale

Evz.ro
Faima Marianei din Obor, distrusă diplomatic odată cu Kovesi.
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Actriță celebră, AGRESATĂ de un necunoscut! Află totul despre EXPERIENȚA...
Ziare.com
Guvernul a aprobat o OUG prin care Damen poate prelua Santierul Naval...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.