Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 25 martie 2018

«Universitatea Țiriac», noua țintă a celui mai bogat român

Autor:

Încă de anul trecut Ion Țiriac și-a anunțat intenția de a implica fundația care îi poartă numele în dezvoltarea unui campus universitar de amploare.

 

Într-o discuție cu redactorii Capital, fostul jucător de tenis, devenit de ani buni „cel mai bogat român“, a detaliat întregul proiect explicând și greutățile care stau în calea realizării acestui vis al său. „Noi plănuim treaba asta de zeci de ani. În ultimii ani am primit și promisiuni de la Guvern, Parlament și Senat că vor scoate o lege prin care o fundație care investește într-un bun public o sută de milioane să nu mai plătească taxe. Exact ca în Statele Unite“, a explicat Ion Țiriac.

Detaliile unui proiect-mamut

Conform lui Ion Țiriac, campusul universitar din Otopeni se va întinde pe circa 35 de hectare și va fi „exact cum sunt cele din Statele Unite“. Pe lângă universitate, el va include spații de cazare cu 4.500 de camere, un amfiteatru cu trei – patru mii de locuri, stadion de rugby și de fotbal, pistă de atletism, piscină olimpică și o academie de tenis. „Este o treabă foarte ambițioasă. Vrem să începem din primul an cu 2.000 de studenți. Asta însemnă că la sfârşitul anului patru vor fi 8.000. Primul lucru este ICEF-ul (n.n. – Institutul de Cercetare în Educație Fizică). Pe acesta îl fac eu cum știu. Nu vreau să fie o școală de profesori de sport. Vreau să fac școală de specialiști în sport. De acolo ieși antrenor de gimnastică, nataţie, ce vrei..., dar cu acte în regulă. În mijloc fac o școală mai măruntă de recuperare medicală, iar cea mai mare parte va fi pentru business. Pe asta din urmă nu știu să o fac. Pentru ea am nevoie de cineva să mă ajute“, a explicat omul de afaceri.

Colaborări cu universități prestigioase

Nevoia de ajutor menționată de Ion Țiriac l-a făcut să caute colaborări în afara țării, la universități de prestigiu. „Am dorit să colaborăm cu Universitatea din New York, dar am pierdut momentul din cauza mișcărilor de stradă de anul trecut“. Însă acest eșec nu a oprit demersurile sale. Acum negociază cu universitățile Georgetown și Maryland, dar și cu unități similare din Marea Britanie și Germania.

Pe lângă domeniile deja men­ționate, universitatea care, după cum spune omul de afaceri, se va numi Ion Țiriac sau Țiriac University, va trebui să includă și o puternică zonă dedicată IT-știlor. Aceasta este solicitarea oficialilor de la Uniunea Europeană care au fost de acord să susțină proiectul.

 

Surse de finanțare

Pentru implementarea întregului proiect, omul de afaceri are nevoie de peste 300 de milioane de euro. Dacă prima sută de milioane va fi pusă la dispoziție de Fundația Ion Țiriac prin teren și alte dotări, restul ar putea veni fie de la Uniunea Europeană, fie de la Guvern sau din ambele surse. „Fundaţia a pus deoparte o sută de milioane pentru această aventură. Sper ca Bruxelles-ul să ne dea restul de două sute de milioane care ne trebuiesc. Nu știu dacă actualul guvern va susține proiectul“, declară Țiriac admițând că este pregătit chiar și pentru un eșec: „Dacă până la urmă nu o să reușim cu această mare universitate eu voi face, independent de treaba asta, măcar un centru sportiv“.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: C.P.O. Economics Srl
Unic Star, agentia imobiliara din Rasnov ce echilibreaza tranzactiile ...

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
Fashion: cele mai POPULARE modele de INCALTARI CASUAL

Evz.ro
CÂT CÂŞTIGĂ ISĂRESCU? Unii ar spune că e O SUMĂ COLOSALĂ, iar alţii că ESTE...
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Cutremurator! Raluca Moianu a făcut ANUNȚUL cu câteva ore înainte de MOARTEA...
Ziare.com
Doua vorbe de la Teodorovici au aruncat in aer actiunile Romgaz. Investitorii...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.