Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 11 ianuarie 2018

Un român care a condus importatorii Volkswagen din Columbia și Malaezia revine ca director general al Porsche Inter Auto

Autor:

Începând din această lună, Alin Tapalagă este noul director general al Porsche Inter Auto (PIA) România, reprezentantul local al rețelei de retail a holdingului Porsche din Salzburg.

Revenit în țară după o carieră internațională impresionantă Alin Tapalagă îi urmează la conducerea Porsche Inter Auto România lui Peter Copetti, care și-a încheiat mandatul de patru ani la finalul lunii decembrie 2017. De pe 10 ianuarie, Peter Copetti preia conducerea operațiunilor Porsche Inter Auto din Polonia, o piață cu vânzări de peste 500.000 de unități în 2017. El va administra o rețea de 15 dealership-uri, o echipă de 880 de angajați și un volum de vânzări de 18.000 de mașini. 

Noul director general al PIA România nu este chiar atât de „nou”. Alin Tapalagă s-a alăturat companiei Porsche Inter Auto România încă din anul 1998, celebrând, astfel, anul acesta, 20 de ani de activitate în cadrul Porsche Holding Salzburg. El s-a aflat la conducerea retailerului auto în România până în anul 2011, într-o formulă de management în care era director general alături de Dana Cortina. Ulterior Porsche Holding Salzburg a decis ca el să deschidă operațiunile pe continentul sud-american, respectiv din Columbia. Activitatea din această țară a început cu importatorul Volkswagen, ulterior compania preluând importul și distribuția pentru toate mărcile grupului, inclusiv pentru camioanele și autobuzele VW și MAN. Piața este una imprevizibilă, dar înregistrează vânzări anuale de circa 300.000 de unități. Produsele comercializate erau în mare parte de fabricație americană (Mexic, Brazilia, Argentina, SUA). De la începutul lui2016, Alin Tapalagă a preluat ca managing director activitatea Volkswagen Passenger Cars Malaezia. ÎAcolo, grupul Volkswagen AG deține unități de producție proprii, inclusiv o fabrică de asamblare. „Experiența a fost unică, datorită complexității, având în vedere că, pe lângă import și distribuție, aveam și producție locală. O piață auto mare, de 600.000 de unități pe an, extrem de agresivă, dar și foarte ofertantă,” spune Alin Tapalagă.

„Pe continentele american și asiatic am acumulat o experiență vastă, în special datorită modelului de business total diferit față de Europa. Trăind și lucrând departe de țară, am devenit un român mult mai bun. Cu cât te depărtezi mai mult de țară, cu atât mai importante devin rădăcinile tale, iar experiența de afară poate fi cel mai bine fructificată în țara natală. Pentru a pune în valoare mărci europene pe aceste două piețe, era necesar un efort deosebit, dus la excelență, în ceea ce privește customer experience. În România, avem un mare avantaj, avem mărci puternice și recunoscute, așa încât obiectivul meu personal este să crestem substanțial calitatea serviciilor, anunță Alin Tapalagă.

Porsche Inter Auto România face parte din Porsche Inter Auto GmbH & Co KG, reţeaua globală de retail a Holdingului Porsche din Salzburg. Reţeaua Porsche Inter Auto România comercializează, prin intermediul celor cinci centre auto din București și Timișoara, automobile Volkswagen, Skoda, Audi şi SEAT. PIA este, de asemenea, importator şi distribuitor exclusiv pentru mărcile de lux Porsche, Bentley și Lamborghini în România.

Citeste si:

Mai puțin de 10% din totalul mașinilor rulate comercializate în România anul trecut au avut istoricul verificat

Mașinile care își păstrează cel mai bine valoarea la revânzare

EXCLUSIV Cum schimbă sectorul auto eliminarea timbrului de mediu

Evz.ro
MINUNE MARE ÎN RUSIA, sub conducerea lui Vladimir Putin. ÎN TOATĂ ISTORIA...
Evz Monden
Celebrități și animalele lor companie! Să facem cunoștință cu ele!
AnimalZoo
Sepia – Maestra deghizărilor
Doctorul Zilei
Bibliotecile viitorului vor fi stocate pe ADN
Infoactual
KFC anunta inaugurarea primului restaurant din Botosani
dcnews
Radu Herjeu, informație din TV: SUB NICIO FORMĂ!
Kanal D
A murit! Leo Iorga: "Drum bun, prietene"
Economica
Şoc valutar după demisia lui Tudose! Se întâmplă chiar acum
Ziare.com
Au fost create calculatoare care citesc mai repede decat oamenii. Care vor fi...
Autobuild
Atenţie! PREŢUL unei ROVINIETE va creşte cu 85%! Vezi de când intră în...
Adevarul
A murit primul român care „a invadat“ Marea Britanie în 2014: cauza decesului
Stirile Tvr.ro
Leul și bursa, în cădere liberă!
Click
EXCLUSIV Antonia termină divorţul de italian după patru ani?
Agrointeligenta
FAMILIA GRIGORIU, puternică și după ce A VÂNDUT IRLANDEZILOR!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.