Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 19 ianuarie 2018

Un stil de viață sănătos

Autor:

De ceva timp, Cristina Bâtlan acordă părți importante din timpul său pentru o nouă activitate: promovează un program inedit din zona de ”lifestyle”, care îmbină cele mai recente studii despre nutriție cu exerciții speciale pentru menținerea echilibrului interior.

 

Deşi a construit unul dintre cele mai bine ancorate branduri din industria de modă, Musette, Cristina a ales să se oprească puţin şi să simtă prezentul. Și nu, nu a renunţat la business, ca să nu înţelegem greşit contextul. S-a oprit şi s-a uitat mai atent la ea, din interior spre exterior, la modul în care decisese să i se deruleze viaţa, până în cele mai mici detalii. Schimbarea s-a întâmplat repede, după o călătorie în India, unde a învăţat cum să trăiască „Aici şi Acum“.

”Atunci, mi-am dat seama ce se întâmplă, de fapt. Am realizat că trăiesc într-o lume care nu-i deloc reală. De ce? Pentru că eu fac modă. Și, făcând modă, trăiesc numai în viitor. Eu nu am prezent. Pentru mine, prezentul este trecut. Întotdeauna creez nişte colecţii pentru sezoanele următoare. Totul este despre nişte oameni care vor fi. Nişte clienţi care vor încălţa. Trăiesc fie în trecut, fie în viitor. Cred că singurele momente care se întâmplă acum sunt evenimentele pe care le facem la Musette”, mărturiseşte ea. Aşa a conştientizat cum acest domeniu, al modei, te prinde cu totul şi ajungi să nu mai ai viaţă personală, ”mai ales dacă munceşti 16 ore pe zi”.

Astăzi, Cristina Bâtlan se implică activ în calitate de voluntar, într-un program special conceput pentru un stil de viaţă sănătos, derulat cu ajutorul asociaţiei Integrative Life. Și afacerea Musette merge bine. Înființată în urmă cu mai bine de 20 de ani, împreună cu soțul său, Roberto, și cu fratele acestuia, Alin, compania a crescut sănătos, anul trecut ajungând la afaceri de 16,3 milioane de euro.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Bateria masinii tale s-a epuizat cand te asteptai mai putin? Iata care este cea ...

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
Centrul iQWeLT iti ajuta copilul sa invete limba germana

Evz.ro
„Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță...
Doctorul Zilei
Semințele cu care puteți înlocui SAREA și au mai multe proteine decât carnea....
AnimalZoo
UIMITOR! 3 Husky și o pisică, cei mai buni PRIETENI! Nimeni nu credea că...
Evz Monden
Crema MEDITERANEANĂ ce-ți va râmâne în minte toată viața după ce ai gustat-o....
Infoactual
Guvernul aloca 5 milioane de lei RA-APPS pentru intretinerea locuintelor de...
Ziare.com
Topul celor mai vandute masini din acest an: Ce locuri ocupa Dacia Sandero si...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.