Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 17 mai 2018

Ungaria, Grecia şi România, cel mai semnificativ avans al vânzărilor auto din UE

Autor:

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au urcat cu 2,7% în primele patru luni din acest an, cel mai puternic ritm de creştere fiind înregistrat în Ungaria, Grecia şi România, potrivit anunţului Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile.

 

În perioada ianuarie-aprilie 2018, au fost livrate în UE aproximativ 5,47 milioane de vehicule, faţă de 5,33 milioane de unităţi în primele patru luni din 2017, transmite DPA.

Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Ungaria (32,2%), Grecia (26,1%) şi România (25,4%), scrie Agerpres.

Aproape toate marile pieţe auto au înregistrat creşteri în perioada ianuarie-aprilie 2018: Spania (11%), Germania (5%), Franţa (4,4%), excepţia fiind Marea Britanie (minus 8,8%). 

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în Uniunea Europeană a crescut în aprilie cu 9,6%, fiind livrate aproximativ 1,30 milioane de vehicule, faţă de 1,19 milioane de unităţi în perioada similară din 2017. 

Toate marile pieţe auto au contribuit pozitiv la creşterea generală din aprilie, în special Spania (12,3%) şi Marea Britanie (10,4%), urmate de Franţa (9%), Germania (8%) şi Italia (6,5%). 

Piaţa auto din România a înregistrat luna trecută o creştere de 14,9%, fiind înmatriculate 7.629 autoturisme, faţă de perioada similară din 2017, când s-au livrat 6.640 vehicule. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
SCPA Murar și Asociații a lansat cea de-a 4-a ediție a lucrării Ghidul ...

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Uscare și igienizare eficientă cu produse de unică folosință din hârtie

Evz.ro
Alexandra Stan s-a fotografiat cu PĂRȚILE INTIME la VEDERE. Fanii s-au LIPIT...
Doctorul Zilei
Un neurochirurg cunoscut atrage atenția: ”Cel mai comun simptom al unei...
AnimalZoo
Greu de crezut, dar ADEVĂRAT! Scene ȘOCANTE dintr-un adăpost din România....
Evz Monden
INCREDIBIL! O vedetă TV de la noi, OPERATĂ DE URGENȚĂ. Primele DECLARAȚII:...
Infoactual
Ministerul Sanatatii, acuzat de cenzura. Cum explica de ce a obligat...
Ziare.com
De ce avem nevoie de pensiile private: un manifest pentru cei care au intre...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.