Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 17 mai 2018

Vânzările de centrale termice au crescut de aproape 20 de ori în România

Autor:

Vânzările anuale de centrale termice în România au crescut de aproape 20 de ori în ultimele două decenii, pe fondul creşterii constante a numărului de debranşări, a pieţei de construcţii noi, dar şi a numărului tot mai ridicat de înlocuiri de centrale, potrivit unui studiu realizat de Ariston Thermo România, liderul pieţei de centrale termice şi boilere electrice.

 

Cererea tot mai mare de echipamente de încălzire individuale a pornit din cauza problemelor apărute la CET-uri, dar şi din dorinţa clienţilor de a dobândi un grad ridicat de confort şi independenţă. În prezent, piaţa locală de centrale termice poate fi considerată o piaţă matură, datorita creşterii ponderii de înlocuiri, care ocupă un procent din ce în ce mai mare în vânzări, susţin reprezentanţii companiei. 

La finele anilor `90, când au început să se închidă primele CET-uri din cauza nefuncţionării corespunzătoare şi a înregistrării unor pierderi tot mai mari, vânzările anuale de sisteme de încălzire înregistrau un număr de circa 15.000 de unităţi. Previziunile pentru anul acesta sunt de circa 270.000 de bucăţi. 

„Debranşările de la sistemul centralizat în favoarea unei soluţii independente şi mai eficiente, prin instalarea unei centrale termice, au susţinut o bună parte din creşterea pieţei. Dar dacă în trecut majoritatea vânzărilor erau destinate locuinţelor debranşate de la sistemul centralizat, în prezent ponderea segmentului de înlocuiri a crescut considerabil, ajungând la un nivel de circa 50% din totalul vânzărilor. În ceea ce priveşte perioada următoare, piaţa de profil va continua să crească cantitativ, dar mai ales valoric, susţinută fiind de construcţiile de locuinţe noi, precum şi de înlocuirile tot mai dese ale echipamentelor de încălzire mai vechi, care nu dispun de tehnologii noi şi eficienţă ridicată precum gamele actuale”, a declarat, conform Agerpres, Cătălin Drăguleanu, country manager Ariston Thermo România. 

De asemenea, evoluţia parcului total de centrale termice instalate a crescut substanţial - dacă în 2002 acesta se situa la circa 410.000 de unităţi, la nivelul anului 2016 ajunsese la aproximativ 2,2 milioane de bucăţi, în creştere cu 436%. Conform estimărilor Ariston, în prezent parcul instalat de centrale termice a ajuns la circa 2,4 milioane de unităţi. 

Creşterea continuă a preţului energiei termice, problemele constante ale sistemelor de încălzire centralizate din întreaga ţară, cât şi dorinţa de independenţă a românilor au dus, în ultimii 15 de ani, la debranşarea a peste 1,25 milioane de locuinţe de la sistemul de încălzire centralizat. 

În prezent, 13 judeţe din România - Alba, Mureş, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Satu Mare, Ialomiţa, Ilfov, Brăila, Caraş Severin, Neamţ, Dâmboviţa, Olt, Sălaj - nu mai depind de sistemul centralizat de încălzire, folosind un echipament independent de încălzire. La polul opus se află Capitala, unde peste 60% dintre locuinţe depind încă de sistemul centralizat (circa 560.000 de locuinţe branşate). Raportat la situaţia pe primul semestru din 2017, în topul judeţelor unde s-au înregistrat cele mai multe debranşări se află Galaţi, unde 6.966 apartamente s-au debranşat de la CET-uri, pe locurile următoare aflându-se Iaşi, (800 de debranşări), Tulcea (445), Timiş (431) şi Argeş (410). 

Potrivit studiului, comportamentul de achiziţie al cumpărătorilor de centrale termice s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, aceştia fiind tot mai interesaţi de avantajele suplimentare oferite de către producători, pe lângă caracteristicile tehnice de bază, precum puterea sau debitul de apă caldă menajeră, şi preţul. 

Astfel, dacă la primele achiziţii, la începuturile dezvoltării pieţei locale de centrale termice, preţul era criteriul principal de achiziţie, în proporţie de aproape 40%, iar eficienţa, randamentul şi consumul erau următoarele criterii de alegere, însumând circa 25%, astăzi criteriile principale de cumpărare s-au schimbat, iar eficienţa, serviciile post-vânzare şi noile tehnologii se află în top. Marca rămâne o constantă atunci când se cumpără un echipament de încălzire, fiind în continuare un element luat în calcul în decizia finală.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: S.C. BLOOMBERG IT S.R.L
Transfer aeroport-la cele mai noi si apreciate standarde!

Autor: C.P.O. Economics Srl
Vanatorii de reduceri se pot bucura de un nou ReduPedia.ro

Evz.ro
Boala NEȘTIUTĂ care UCIDE ÎNCET românii! Produce 13 tipuri de cancer. Numărul...
Doctorul Zilei
Boala care duce la INFERTILITATE. Durerile MENSTRUALE puternice sunt primul...
AnimalZoo
Cainele SALVAT printr-o MINUNE! Mai avea 24 de ore de trait!
Evz Monden
Ultima dorință a IONELEI PRODAN: “Eu o să mă prăpădesc, dar vreau să…”
Infoactual
Snoop Dogg vine in concert la Bucuresti
Ziare.com
Daca Guvernul suspenda Pilonul II, inseamna 2 miliarde de lei pierduti la...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.