Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 25 august 2016

Perioada de implementare a proiectului de la Piaţa Sudului, prelungită până la 31 decembrie 2018

Autor:

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, joi, prelungirea perioadei de implementare a proiectului de ,,Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului" până la data de 31 decembrie 2018.

Consilierii Generali ai Municipiului Bucureşti au aprobat, în cadrul unei şedinţe extraordinare a CGMB, prelungirea perioadei de implementare a proiectului de ,,Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului" până la data de 31 decembrie 2018.

,,Acesta este termenul maxim de finalizare al obiectivului de investiţii, dar se referă la partea de finanţare. Îmi e greu sa spun o dată exactă când se va finaliza efectiv realizarea acestui proiect. Există un grafic de execuţie, un termen asumat. Termenul final estimat pentru deschiderea pasajului este de un an, deci august 2017. Termenul este estimativ, deci posibil să apară modificări. Procentul de realizare a acestui proiect este de 73,3% în acest moment. Sumele eligibile atrase din fonduri europene au fost de 17 milioane de lei, la o valoare totală a proiectului de 123 de milioane de lei. Dacă nu se prelungea aceast termen de finanţare, am fi fost obligaţi să dăm înapoi şi aceste sume primite de la Uniunea Europeană", a declarat Florin Legea, director excutiv al Direcţiei de Transporturi, Drumuri şi Sistematizare a Circulaţiei din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti.

Lucrările la pasajul de la Piaţa Sudului, a cărui lungime este de 356 de metri, au început în primăvara anului 2014 şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015.

Primăria Generală a Capitalei a prelungit, însă, termenul de execuţie până în vara acestui an, iar noua administraţie a decis acum o altă modificare a termenului - iarna anului 2018.

SURSA: Mediafax

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SamDistribution.ro
Genacol si Super Slim de la Sam-Distribution.ro

Autor: SamDistribution.ro
Cat este de buna masca chirurgicala?

Evz.ro
OFICIAL - Guvernul PSD a chemat Hollywood-ul în România! Dragnea: „Nu e...
Doctorul Zilei
Metoda prin care este DISTRUSĂ bacteria care duce la gastrită, arsuri și ale...
AnimalZoo
SURPRIZĂ DE PROPORȚII! Uite care sunt noile VEDETE ale Delfinarului de pe...
Evz Monden
Incredibil cât de bine seamănă! Puţină lume ştie cum arată MAMA lui Fuego:...
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
Ziare.com
Povestea bratarii dacice nr 13: Cum a fost recuperata si ce se intampla cu...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.