Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 26 august 2014

Gazele pentru populaţie nu se mai scumpesc la 1 octombrie; Guvernul amână calendarul de liberalizare

Autor:

Luni, 25 august 2014, o delegație guvernamentală condusă de ministrul delegat pentru energie, Răzvan Nicolescu, a avut consultări, la Bruxelles, cu reprezentanții Comisiei Europene (Direcția Generală Energie). Printre subiectele discutate a fost și liberalizarea prețului la gaze, ministrul Nicolescu informând reprezentanții Comisiei că România nu va aplica creșterea prețului gazului domestic de la 1 octombrie, așa cum aceasta a fost negociată de Guvernul Boc.

“Consultările au fost bune și pe viitor am vrea să le organizăm mai des (...) Există  însă și o divergență majoră cu Direcția Generală Întreprinderi (DG Enterprise) a Comisiei Europene,  referitoare la o presupusă interdicție privind exportul de gaze naturale din România. Am cerut  implicarea Direcției Generale Energie în soluționarea acestui diferend, fapt care a fost acceptat. Am  informat căpână la soluționarea acestei situații, statul român își rezervă dreptul de a amâna aplicarea calendarului de liberalizare a gazului natural pentru populație. În consecință, intenționăm să nu punem în aplicare creșterea prețului la gazul domestic, agreată de guvernul Boc cu Comisia  Europeană pentru data de 1 octombrie a.c.” a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru  Energie.

Liberalizarea pieţei de gaze va însemna o creştere FOARTE MARE a facturilor!

România a negociat cu reprezentanţii Comisiei Europene un calendar de liberalizare a preţurilor la gaze, adică o aliniere a preţurilor la gazul din producţia internă (mai mic) la cel al gazelor din import. Liberalizarea a început deja şi ar urma să se întindă până în 2018, populaţia urmând să suporte o creştere de preţ trimestrială. Totuşi, cum gazul de import se ieftineşte în ultima vreme, majorările de preţ pot fi de mai micp amploare.

Iată calendarul:  

În 2014, preţurile plătite de populaţie ar urma să crească cu 3% în 1 octombrie.

Etapele liberalizării în 2015 prevăd creşterea preţului cu 2% în ianaurie, cu 3% în 1 aprilie, cu 4% în 1 iulie şi cu 3% în 1 octombrie.

Pentru 2016 sunt prevăzute alte etape, care vor însemna creşteri de preţ cu câte 3% în 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie şi 1 octombrie.

Creşterile de preţ pentru 2017 sunt cu 2% în 1 ianaurie, 2% în 1 aprilie, 5% în 1 iulie şi 3% în 1 octombrie.

Pentru 2018, preţul au urma să crească cu câte 3% în 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie şi 1 octombrie.

SURSA: economica.net
 
Liberalizarea pieţei de gaze va însemna o creştere FOARTE MARE a facturilor!
Evz.ro
O cunoscută jurnalistă este în doliu. Soțul acesteia s-a stins din viață.
Evz Monden
EXPLOZIV! Anamaria Prodan: “Cât m-a f…t pe mine ăsta, nu m-a f…t nimeni în...
AnimalZoo
Ești pregătit pentru o NOUĂ „AVENTURĂ”? GALERIE FOTO AMUZANTĂ
Doctorul Zilei
Cum ajutăm o persoană care suferă de ANXIETATE. Ce sfaturi are psihologul
Infoactual
Efectele abuzurilor din copilărie sunt la fel de puternice şi în perioada...
dcnews
ANM, informare de VREME REA până duminică, 22 ianuarie
Kanal D
Moarte ciudata! Si-a cumparat un covrig la 1 leu, a muscat din el, dupa care...
Economica
Breaking news! România este sub stare de urgenţă
Ziare.com
Explozie de comentarii dupa ce Euronews si-a pus cover la Facebook protestele...
Autobuild
Masina ta se încălzește greu? Uite un pont ca să nu mai tremuri 20 de minute...
Adevarul
Curaj, PSD! Eşti singurul partid capabil să provoace alegeri anticipate
Stirile Tvr.ro
Gazul și petrolul nostru, în atenția Chinei. O corporație chineză intră pe...
Click
A murit din cauza unei eșarfe! Destinul tragic al actriței care a jucat-o pe...
Agrointeligenta
FAMILIA GRIGORIU, puternică și după ce A VÂNDUT IRLANDEZILOR!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.