Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
sâmbătă, 12 august 2017

Viața fabuloasă a unui antreprenor imobiliar de doar 25 de ani

Autor:

Emir Bahadir este un mogul imobiliar, antreprenor, și o adevărată vedetă pe site-ul de socializare Instagram cu aproximativ 560.000 de urmăritori. La numai 25 de ani Bahadir trăiește o viață la care mulți tineri visează: zboruri private, petreceri exclusive și vacanțe pline de farmec, potrivit Businessinsider.com.

Pentru că îi place să fie mereu ocupat, atunci când nu își conduce propria companie de îmbrăcăminte, produse de îngrijire a părului și bijuterii, bărbatul din Istanbul, Turcia, călătorește în întreaga lume cu jumătate de milion de fani urmărindu-i fiecare mișcare pe Instagram.

”Sunt destul de obișnuit să mă trezesc în New York și să iau cina în Europa în aceeași zi. M-am învățat să îmi fac bagajul și să sar imediat într-un avion pentru că așa am crescut alături de familia mea.” a declarat Emir Bahadir.

”Vreau să le dovedesc tuturor că pot realiza lucruri pe cont propriu. La sfârșitul zilei, îmi doresc să fiu respectat pentru cine sunt astăzi și pentru ce am făcut, nu pentru ceea ce a reușit să construiască familia mea.” a mai spus acesta.

Scopul acestuia este de a învăța tinerii antreprenori, oamenii care sunt la început de drum în lumea afacerilor, cum ar trebui să procedeze pentru a avea succes. ”Încerc să fiu cât mai sociabil și să răspund tuturor mesajelor mele. Vreau să fiu de ajutor și să le arăt oamenilor că orice este posibil dacă au încredere în ei”, a precizat Emir Bahadir în primul său interviu american.

 

 

 

 

Citeste si:

Povestea unei afaceri online de 450.000 de euro pe an

Produse bio care aduc afaceri de un milion de euro

Felix, mogulul de la Transporturi, propulsat în funcţie de către Liviu Dragnea

AnimalZoo
VIDEO: Cel mai AMUZANT clip pe care îl vei vedea astăzi! Uite ce face acest...
Click
Cum a putut să se îmbrace la înmormântarea Olgăi Tudorache! Cine a întors...
Click
«M-am îndrăgostit doar o dată, la 26 de ani». Motivul pentru care Corinei...
Doctorul Zilei
Din culisele istoriei: care au fost cei mai mari SEDUCĂTORI ai lumii. Topul...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.