Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
miercuri, 14 decembrie 2016

UPDATE: CCR a decis să amâne analizarea sesizării făcute de președintele Iohannis la Legea celor 102 taxe

Autor:

UPDATE: CCR a decis să amâne analizarea sesizării făcute de președintele Iohannis la Legea celor 102 taxe

 

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.


Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în urmă cu o lună, Curţii sesizarea de neconstituţionalitate asupra acestei legi.


Şeful statului subliniază, în sesizarea transmisă CCR, că legea vizează eliminarea unor taxe achitate de către persoanele fizice şi juridice pentru anumite servicii prestate de autorităţi şi instituţii publice, însă arată că prin conţinutul său normativ, precum şi din analiza modului în care a fost adoptată încalcă normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al legalităţii, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Executivului, precum şi cele care guvernează bugetul public naţional.


Iohannis mai arată că unele dintre taxele propuse la eliminare asigură o parte dintre veniturile proprii ale unor instituţii şi servicii publice autonome. El precizează că Parlamentul nu a consultat Guvernul în cazul acestui act normativ şi nu a identificat în mod concret şi sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii.


Şeful statului adaugă, în cererea de reexaminare, că Legea este lipsită de predictibilitate şi coerenţă, deoarece nu cuprinde soluţii legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite.


În ceea ce priveşte taxa radio-tv, el indică faptul că 'neconcordanţa dispoziţiilor este de natură să genereze interpretări cu privire la statutul salariaţilor SRR şi SRTv şi poate afecta autonomia serviciilor publice de radio şi televiziune'.


Totodată, preşedintele Iohannis arată că eliminarea taxelor consulare atrage, în mod accesoriu, eliminarea posibilităţii de a încasa taxe de urgenţă pentru prestarea serviciilor în termen de 48 de ore.


'Prin diminuarea fondului taxelor de urgenţă, se creează un impediment în soluţionarea cazurilor umanitare, în lipsa măsurilor financiare compensatorii', mai spune Iohannis.


El subliniază că prin eliminarea timbrului de mediu sunt afectate programele finanţate din fonduri externe nerambursabile, astfel că se impunea, pe de o parte, identificarea măsurilor compensatorii necesare respectării angajamentelor asumate şi, pe de altă parte, identificarea unei măsuri de descurajare a poluării.


Preşedintele Iohannis afirmă şi că legea stabileşte măsuri cu impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat. În context, el precizează faptul că la evaluarea impactului bugetar, respectiv la sustenabilitatea măsurilor, trebuiau avute în vedere inclusiv măsurile de relaxare fiscală instituite prin Codul fiscal, care conduc la diminuarea veniturilor bugetare, precum şi normele adoptate deja care determină majorarea cheltuielilor bugetului general consolidat. AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
Fashion: cele mai POPULARE modele de INCALTARI CASUAL

Autor: SC Petz Web Consulting SRL
FASHION TIPS: Cum porti cel mai HOT accesoriu al sezonului?       

Evz.ro
Hotelul lui Dinu Patriciu din Baden-Baden a dispărut odată cu mare parte din...
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Din pacate, VESTI TRISTE despre Magicianul de la Abracadabra. Actorul Marian...
Ziare.com
Cel mai mare dusman al Kremlinului ataca dur "oferta incredibila"...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.