Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 10 iulie 2018

40 de tramvaie noi la Timișoara

Autor: 910 Vizualizari

Municipalitatea timişoreană vrea să cumpere 40 de tramvaie noi, articulate, ce pot transporta câte două sute de călători, achiziţia urmând să fie finanţată din fondurile europene destinate proiectelor de mobilitate urbană durabilă, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu.

 

Edilul a precizat că nu se cunoaşte încă valoarea totală a investiţiei, aceasta depinzând de preţul rezultat în urma licitaţiei, dar a menţionat că pe Axa prioritară 4 sunt disponibili 56 de milioane de euro. 

„Pentru achiziţia acestor tramvaie pregătim lansarea licitaţiei privind desemnarea firmei cu care se va încheia un contract-cadru pentru o perioada de patru ani. Vrem să fie tramvaie de tip articulat, cu podea joasă, cu o capacitate de două sute de călători şi cu toate dotările moderne. (...). Ulterior, vom obţine aceste tramvaie etapizat, pe parcursul a patru ani", a declarat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă. 

Primarul a subliniat că aceste tramvaie vor îmbogăţi flota mijloacelor de transport în comun din Timişoara, care în prezent numără 50 de troleibuze, 30 de autobuze, 30 de tramvaie tip „Armonia", 20 de minibuze, precum şi şapte vaporaşe. Pe lângă acestea, în următorii ani ar urma să fie cumpărate şi autobuze noi, cele aflate în circulaţie având o vechime de peste un deceniu. 

„Este important ca Serviciul de Transport Public Timişoara să îmbunătăţească radical calitatea serviciilor de transport public pentru cetăţeni", a mai spus primarul Nicolae Robu, citat de Agerpres.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Web Cert Consult srl
Modele de documentatie ISO realizate de specialisti

Autor: HUNDRED PERCENT SRL
Cum creezi un magnet de lead-uri

Evz.ro
REVOLTA s-a REAPRINS în PSD. Se anunță o DEMISIE de RĂSUNET. Existența unui...
Doctorul Zilei
Antibioticul și antiviralul NATURAL cu cel mai larg spectru din lume! În...
AnimalZoo
DECIZIE uimitoare luată de specialiști după ce 13 FELINE au MURIT
Evz Monden
Ilie Năstase, decizie categorică înainte de divorț: „Nu o să îi las nimic, eu...
Ziare.com
Reactia si dubla masura a BOR dupa propaganda politica, facuta in biserica si...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.