Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
sâmbătă, 21 iulie 2018

A apărut legea care execută silit românii cu datorii la întreținere. Vezi unde ajung apartamentele luate

Autor:

Asociațiile de proprietari vor putea pune ipotecă pe apartamentele românilor care au întâziat cel puțin două luni cu plata întreținerii. Pentru recuperarea datoriei se poate merge până la executare silită, se arată în noua lege a asociațiilor de proprietari, inițiată de Guvern și promulgată joi de președintele Klaus Iohannis.

 

Noul act normativ permite asociațiilor de proprietari să pună penalități pe sumele restante la întreținere, însă acestea nu trebuie să depășească 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile curg abia după o lună de la termenul scadent pentru plată și nu pot depăși suma la care s-au aplicat.

„Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului, asupra datoriilor, şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe“, se precizează în lege.

Dacă datoriile nu se achită în cel mult 60 de zile de la termenul scadent, președintele asociației de proprietari poate acționa în instanță proprietarul. Totodată, asociația de proprietari poate pune ipotecă legală asupra apartamentelor și un privilegiu asupra tuturor lucrurilor din apartament, pentru suma datorată la întreținere.

Ipoteca imobiliară se înscrie în cartea funciară la cererea președintelui asociației de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată, numai după ce trec două luni de la scadență.

„Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate“, se arată în lege.

Preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia radierii ipotecii imobiliare, legale, în termen de cel mult 10 zile de la data la care suma datorată a fost plătită de către proprietar.

Unde ajung apartamentele executate

În cazul în care se ajunge la executare silită pentru recuperarea datoriilor, primăriile au drept de preempțiune la preț egal asupra locuințelor.

„Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile de acces la locuinţele sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, mai scrie în lege.

 

În cazul ansamblurilor rezidențiale finalizate până acum, proprietarii sau dezvoltatorii cartierului rezidențial au obligația să predea primăriilor, cu titlu gratuit și în termen de trei luni, reţelele comune şi terenul aferent până la branşamentele imobilelor, în vederea preluării în administrare şi exploatare a acestor reţele de către furnizorul care asigură aceste servicii în localitatea respectivă.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în colaborare cu asociaţiile profesionale şi de reprezentare ale asociaţiilor de proprietari, au la dispoziție următoarele trei luni pentru a propune actualizarea standardului ocupaţional privind ocupaţia de administrator de condominii.

Tot peste trei luni, ministrul dezvoltării este obligat să emită un ordin privind aprobarea conţinutului-cadru al statutului şi al regulamentului de condominiu.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Autor: C.P.O. Economics Srl
Poate un loc de joaca sa fie prea sigur?

Evz.ro
OZN ÎN MOSCOVA, proiectul care A CAPTAT ATENŢIA PLANETEI. Rusia a creat una...
Doctorul Zilei
COCO CHANEL, inovatoare, genială și deschizătoare de drumuri. Femeia care a...
AnimalZoo
FOTOGRAFIILE cu Rexie au făcut OCOLUL LUMII! Uite ce ascunde acest ZÂMBET
Evz Monden
A fost un SECRET bine tinut, dar ACUM a iesit la iveala! Un CELEBRU ARTIST a...
Ziare.com
Cum se vede lupta cu pesta porcina la fata locului: Imagini de cosmar,...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.