Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 14 iunie 2018

Adeplast pregăteşte lansarea unor noi fabrici lângă Craiova

Autor:

Producătorul de materiale de construcţii Adeplast, aflat în proprietatea antreprenorului român Marcel Bărbuţ, a anunţat că luna viitoare va inaugura fabrica de polistiren de pe noua platformă industrială de la Işalniţa, din apropierea Craiovei, iar în august va deschide şi fabrica de mortare uscate.

 

„Valoarea totală a investiției este de 22 milioane de euro, din care 20 milioane de euro reprezintă investițiile în cele mai noi tehnologii la nivel mondial, iar 2 milioane de euro reprezintă valoarea flotei auto și a echipamentelor logistice. Investiția presupune doar construcția fabricii de polistiren și a celei de mortare uscate, însă, pe viitor, avem în vedere și alte dezvoltări industriale pe platforma de la Ișalnița”, a declarat Daniel Stăncescu, CEO AdePlast. Producătorul deţine în localitatea doljeană o suprafaţă de teren de 20 de hectare rezervată platformei industriale.

Producătorul estimează că în luna august va fi demarată activitatea și în noua fabrică de mortare uscate și adezivi, iar de la 1 septembrie, produsele vor fi deja în piață.  “La Ișalnița vom putea produce minim 1.600 de tone de mortare pe zi în funcție de gama sortimentală, iar termenul de punere în funcțiune a acestei fabrici este 22 august, pentru că intenția noastră este să ajungem cu produsele în piață începând cu 1 septembrie.  În ceea ce privește fabrica de polistiren, capacitatea se ridică la 700.000 de metri cubi pe an”, precizează Daniel Stăncescu. Într-o primă etapă, aici vor lucra 70 de muncitori.

AdePlast este unul dintre cei mai importanţi producători români de materiale de construcţii cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

La Oradea, capacitatea de producție este de 250.000 de tone adezivi și mortare uscate, 50.000 de tone /an  vopsele  și tencuieli decorative  și 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă și capacitatea de producție de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

Pe platforma industrială de la Ploiești se află o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone/an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o linie de producție de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adaugă o fabrică de vopsele, tencuieli decorative, lacuri și emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone/an.

La Roman, AdePlast deține o zonă industrială care include o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an și  o linie de producție de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Autor: C.P.O. Economics Srl
Poate un loc de joaca sa fie prea sigur?

Evz.ro
Români, VINE MAREA SCUMPIRE! Lovitură năucitoare. Filmaţi bine vremurile...
Doctorul Zilei
Manevra Heimlich, operațiunea care îți poate salva viața! Când se impune...
AnimalZoo
Nu s-au gândit la nimic, au pus CONFORTUL lor pe primul loc! I GALERIE FOTO
Evz Monden
Trebuie sa slabesti, iar pofta de DULCE iti da batai de cap? Astazi te...
Ziare.com
Noua Lege a pensiilor: Guvernul spune ca elimina inechitatile, dar de fapt le...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.