Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 11 ianuarie 2019

ANUNȚ pentru toți ȘOFERII. Legislația privind efectuarea ITP-ului s-a schimbat. Care sunt noile reguli

Autor: 67509 Vizualizari

Regulile după care se face inspecția tehnică periodică în acest an s-au schimbat, iar o primă modificare vizează persoana care are obligația de a efectua inspecția tehnică.

 

În cursul anului trecut, legislația privind efectuarea ITP-ului a suferit o serie de modificări. O primă modificare vizează persoana care are obligația de a efectua inspecția tehnică. Astfel, în prezent, această obligație revine deținătorului certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, nu celui legal al vehiculului, așa cum era anterior. Deținătorul certificatului de înmatriculare sau înregistrare este, conform Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 persoana juridică sau fizică pe al cărei nume este înmatriculat/ înregistrat vehiculul. 

Legislația în vigoare prevede că, în 2019, mașinile de uz personal, adică nu cele folosite pentru transportarea persoanelor sau mărfurilor, trebuie să facă inspecția o dată la doi ani. Există totuși o excepție, și anume este vorba despre mașinile cu vârsta de peste 12 ani, deținătorii acestora fiind nevoiți să le prezinte la ITP anual. În schimb, autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afară locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, cele folosite ca taxi sau pentru închiriere, precum și cele pentru școala auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri  trebuie să treacă ITP-ul la șase luni. 

În urma inspecției tehnice,autovehiculele trec de inspecție doar dacă au, cel mult, defecte mici. Dacă însă mașinile sunt identificate la verificări cu defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu trec de inspecție, iar proprietarii sunt nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile. 

Definițiile celor trei categorii de defecte sunt următoarele:

Deficiențe minore: deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore 

Deficiențe majore: deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante 

Deficiențe periculoase: deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului. 

 

Un alt aspect de care ar trebui să țină cont șoferii este că, în situația în care ITP-ul unei mașini expiră, înmatricularea acesteia este suspendată automat. Astfel, dacă un conducător auto circulă cu o mașină al cărui ITP a expirat riscă atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, valoarea totală a amenzii putând ajunge la 5.800 de lei.

SURSA: avocatnet.ro 

 

 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Seo Factory
Beneficiile utilizarii corespunzatoare a elementelor de merchandising

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Cum să reciclăm pentru un mediu sănătos

Evz.ro
Vladimir Putin, ŢINTA UNUI ASASINAT! Forţele speciale au intervenit. Breaking...
Doctorul Zilei
Nivelul crescut al bilirubinei, icter, oboseală și disconfort abdominal,...
AnimalZoo
Știi de ce TORC PISICILE? Oamenii de știinta au explicația
Evz Monden
VESTE SOC in Familia Regala Britanica! Printul Charles si Camilla ar fi...
Fanatik
Fiul lui Dancila a dat BAC-ul la Grup Scolar Videle! Ce nota a putut sa ia...
Fanatik
PENSII MARITE cu 10%! De cand intra in vigoare MARIRILE! Anunt OFICIAL

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.