Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 02 ianuarie 2018

Bancnotele care vor ieşi din circulaţie anul acesta

Autor: 112540 Vizualizari

Banca Centrală Europeană a anunţat că va opri emiterea bancnotei de 500 de euro. Potrivit unui comunicat al băncii, cea mai mare bancnotă euro va mai putea fi folosită doar anul aceasta.

 

Aproape 30% din cele peste 1.000 de miliarde de euro aflate în circulaţie anul trecut erau păstrate în bancnote de 500 de euro, potrivit datelor BCE. Aceasta este una dintre cele mai valoroase bancnote aflate în circulaţie la nivel mondial, având o valoare de aproape cinci ori mai mare decât cea mai mare bancnotă americană în circulaţie, cea de 100 de dolari.

Bancnotele şi monedele euro circulă începând din anul 2002 iar în 2013 BCE a demarat tipărirea celei de-a doua serii de bancnote euro, începând cu cea de 5 euro. Ulterior au fost tipărite noi bancnote de 10 şi 20 de euro.

O astfel de decizie reprezintă o mică victorie pentru cei care susţin că bancnotele mari facilitează finanţarea terorismului. Însă chiar şi în conformitate cu planul aflat în discuţie, bancnotele de 500 de euro vor rămâne în circulaţie timp de mai mulţi ani, putând fi utilizate în continuare la plată şi de asemenea vor putea fi răscumpărate la ghişeele băncilor centrale după ce nu vor mai fi tipărite.

Poreclite Bin Laden, pentru că sunt rare şi puţină lume le-a avut în portofel, bancnotele de 500 de euro reprezintă doar 3% din totalul bancnotelor în monedă europeană, însă reprezintă 28% din valoarea cumulată a banilor euro, adică 300 de miliarde de euro. În luna martie  a anului 2017 erau în circulaţie 600.000 de astfel de bancnote. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: C.P.O. Economics Srl
Rca sau amenda? Ce este mai rentabil?

Autor: C.P.O. Economics Srl
Cum ne pregatim pentru Black Friday 2018 si care sunt recomandarile ...

Evz.ro
BOMBĂ! TRĂDARE la CEL MAI ÎNALT NIVEL! Se dorește AUTONOMIA MAGHIARĂ.
Doctorul Zilei
Emoționant! Adolescenta care întoarce sinucigașii din drum! Ideea genială...
AnimalZoo
Uite ce animal de companie și-a cumpărat Cristian Boureanu. Credeți că i se...
Evz Monden
Decizie DEFINITIVĂ în cazul Antenei Group. Este INCREDIBIL ce spune Mihai...
Ziare.com
Un ziar din Costa Rica publica noi informatii si fotografii cu Udrea si Bica:...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.