Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 12 martie 2018

Creditul în lei, dobânzile fixe și perioada de grație ar putea dispărea, cardurile de credit și overdraft-ul nu se mai înnoiesc. Plafonarea dobânzilor, reversul medaliei

Autor: 32777 Vizualizari

Băncile vor fi obligate să își regândească din temelii produsele, dacă legea privind plafonarea dobânzilor va fi, până la urmă promulgată, relevă un studiu realizat de KPMG pentru Asociația Română a Băncilor. Creditele acordate populației vor scădea substanțial ca număr, iar unele bănci ar putea renunța definitiv la aceste produse, cel puțin în varianta lor în lei.

 

Dacă legea privind plafonarea dobânzilor va fi adoptată în forma ei actuală, veniturile băncilor vor scădea semnificativ și vor ajunge la un nivel care nu va mai permite acioperirea tuturor costurilor de creditare, spune Angela Manolache, partener pe zona de consultanță în cadrul KPMG.

Citând un studiu realizat de companie pentru Asociația Română a Băncilor, Manolache a arătat că, în aceste condiții, băncilor vor trebui să își revizuiască semnificativ ofertele de creditare.  La nivelul consumatorilor aceasta ar însemna un acces mai greu la credit. 

Cei mai afectați vor fi clienții care vor să ia credite de consum în lei, pe perioade scurte și mai ales cei care ar vrea să opteze pentru produsele cu dobândă fixă. 

" Vom asista la o restrângere a creditării. Unele bănci ar putea chiar să renunțe definitiv la creditele de consum. Altele ar putea să nu mai prelungească liniile pentru cardurile de credit și pentru descopritul de cont. Perioada de grație pentru aceste produse nu va mai exista. Creditele cu dobândă fixă pe perioade lungi vor fi și ele afectate. Nu în ultimul rând am putea asista la o revenire a creditului în valută, care nu este afectat de lege, dar care aduce riscul valutar", a explicat Manolache. 

Senatul a aprobat, la finalul lunii februarie, proiectul de lege prin care dobânda anuală efectivă (DAE) este limitată la de 2,5 ori dobânda legală, adică dobânda de politică monetară (2,25% în prezent) în cazul creditelor ipotecare și la 18% în cazul creditelor de consum.

În prezent nu există limită de dobândă în contractele de credit încheiate între firme și persoanele fizice. Potrivit proiectului, însă, limitele s-ar aplica și contractelor în derulare.

Proiectul deputatului Daniel Zamfir nu a venit, însă, și cu un studiu de impact de genul celui realizat de KPMG pentru ARB. 

 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor:
Părerile Profit Point despre țeapa Forex

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
Firma de Conta ofera servicii de contabilitate pentru PFA ireprosabile

Evz.ro
Previziune APOCALIPTICĂ pentru România. Următoarele 12 luni vor fi DEVASTATOARE.
Doctorul Zilei
Exercițiul miraculos cu beneficii uimitoare! Îl poate face oricine, iar...
AnimalZoo
Ce facea pisica, atunci cand pleca de acasa? A aflat dintr-un bilet pe care...
Evz Monden
Cine ar fi crezut? Desi are lumea la picioare, Ramona Gabor a oferit DETALII...
Ziare.com
Dacia, la mare cautare: Are doua modele in Top 10 al celor mai bine vandute...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.