Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 03 mai 2018

Creșterea înmatriculărilor de vehicule cu combustibili alternativi din România uimește Europa

Autor:

România a înregistrat în primul trimestru al lui 2018 a doua creștere majoră din Europa a înmatriculărilor de autoturisme cu sisteme alternative de propulsive. Deși volumul rămâne redus, majorarea înmatriculărilor cu peste 90% față de primele trei luni din 2017 a atras atenția marilor producători de vehicule.

 

În perioda ianuarie – martie 2018 au fost înmatriuculate în România 1.137 de autoturisme cu sisteme alternative de propulsie (APV), în creștere cu 90,1% față de primul trimestru din anul precedent. Singura țară din Europa care a raportat o majorare mai puternică a fost Grecia (+95,1%), stat în care au fost înmatriculate 1.188 de autoturisme, Desigur, volumul vânzărilor din țara noastră poate părea mic, însă o privire mai atentă asupra statisticii Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că ne aflăm la un nivel apropiat de țări precum Ungaria (1.615 unități), Cehia (1.987 unități) sau chiar Danemarca (2.795 unități). Înmatriculări mai slabe decât în România se observă în Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia și Bulgaria. Surpinzător pentru mulți, cele mai mari înmatriculări de vehicule cu combistibili alternativi au fost raportate de Italia (68.127 unități), mult peste ocupanta locului secund în clasament, Germania (41,377 unități) sau cea de pe locul trei, Marea Britanie (36.693 unități). Explicația vine însă din apetitul mare al italienilor pentru mașini alimentate cu gaz.

O surpiză chiar mai mare o dezvăluie statistica europeană a înmatriculărilor de autoturisme electrice (BEV și PHEV). În acest caz România a raportat înmatriculări de 195 de unități, în creștere cu 1.672,7% față de primul trimestru din 2017. O majorare mai mare a anunțat doar Bulgaria (+2.650%), dar la un volum de doar 55 de unități. În clasamentul vânzărilor de mașini electrice, liderul european este Germania (17.574 unități), urmată de Norvegia (16.182 unități), Marea Britanie (14.162 unități), Franța (10.908 unități) și Suedia (6.210 unități).

Și în cazul înmatriculărilor de autoturisme cu sisteme de propulsie hibrid România se află tot pe poziția a doua în clasamentul creșterilor. În primul trimestru al acestui an au fost înmatriculate la noi 765 de mașini hibrid în creștere cu 94,7% față de perioada similară din 2017. Cea mai mare creștere este vizibilă în Slovenia (105,6%), dar la un volum mai mic (405 unități). Lideul clasamentului înmatriculărilor de hibride este Marea Britanie (22.531 unități), urmată de Franța (21.805 unități) și Italia (20.230 unități).

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Longevitate, inovatie si calitate la cele mai inalte standarde! Porti si ...

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Evz.ro
Autoritățile despre MOARTEA protestatarului din Piața Victoriei. Era în...
Doctorul Zilei
Se întâmplă azi! Furtuna solară din ziua de 20 august ne poate transforma...
AnimalZoo
ȘOCANT! Un urs a fost LOVIT MORTAL de o mașină pe Autostrada 1 / FOTO în articol
Evz Monden
George Clooney are o SOSIE NEȘTIUTĂ DE NIMENI în Romania. Avem ceea ce poate...
Ziare.com
O treime din fructele si legumele bio se arunca, pentru ca sunt "prea...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.