Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
miercuri, 07 martie 2018

Dăncilă a anunțat investițiile pentru modernizarea stadioanelor din București

Autor: 771 Vizualizari

Valoarea totală a investiţiilor în Stadionul Steaua va fi de 301,77 milioane de lei, iar în Stadionul Arcul de Triumf de 126,41 milioane de lei, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

 

"Astăzi vom aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii Stadionul Steaua şi Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. Acest act normativ este necesar întrucât cele două stadioane au fost declarate, alături de Dinamo şi Rapid, stadioane de interes public şi de importanţă naţională pentru organizarea la Bucureşti a unor meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020", a declarat Dăncilă. 

Ea a precizat că Stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori şi o suprafaţă desfăşurată de 70.000 de metri pătraţi. "Durata de realizare a obiectivului va fi de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiilor este de 301,77 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale", a spus Dăncilă. 

În ceea ce priveşte Stadionul Arcul de Triumf, premierul a precizat că acesta va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori, o suprafaţă desfăşurată de 17.126 de metri pătraţi, o durată de realizare de 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei va fi de 126,41 milioane de lei. 

"Finanţarea este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Tineretului şi Sportului", a menţionat Viorica Dăncilă. 

AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor:
Părerile Profit Point despre țeapa Forex

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
Firma de Conta ofera servicii de contabilitate pentru PFA ireprosabile

Evz.ro
Miza ASCUNSĂ din SPATELE SCRISORII anti-DRAGNEA. O AFACERE de 10 MILIARDE de...
Doctorul Zilei
5 întrebuinţări mai puţin cunoscute ale fructului de AVOCADO
AnimalZoo
IMPRESIONANT! Și-a pierdut câinele și a postat o fotografie cu el pe...
Evz Monden
Ce spune Mihaela Bilic despre mitul celor două ingrediente care se pot...
Ziare.com
Internetul nu va mai fi asa cum il stim: Ce e taxa pe link si care sunt cele...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.