Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
miercuri, 05 iulie 2017

Distracție în natură: A fost inaugurat cel mai nou traseu montan de ”via ferrata”

Autor: 914 Vizualizari

Primul român pe Everest, cunoscutul alpinist Constantin Lăcătușu, a inaugurat zilele trecute cel mai nou și mai lung traseu montan de ”via ferrata” din România – Via Ferrata Astragalus

 

Situat în inima Rezervației Naturale Cheile Șugăului – Munticelu, localitatea Bicaz Chei (județul Neamț), Via Ferrata Astragalus aduce o noutate absolută pentru România: o activitate de aventură și recreere în natură, la mijlocul dintre escaladă și drumeție montană, accesibilă publicului larg.

Traseul este primul proiect de acest gen din țară, realizat conform standardelor occidentale, după modelul celor din Austria și Germania, cu sprijinul HeidelbergCement România, investiția totală ajungând la aproximativ 20.000 de euro. Activitatea de via ferrata are un potențial foarte mare de dezvoltare în România, denumirea provinind din italiană, unde înseamnă „drum de fier”.

Lungimea totală a traseului de via ferrata este de 600 de metri, dus-întors, incluzând aproximativ 400 de metri de secțiune totală de mică dificultate și o secțiune totală de aproximativ 200 de metri de dificultate medie.

Peretele de stâncă are o înălțime de circa 170 de metri, cu plecare de la cota 730 m, și sosire în punctul culminant la cota 900 metri. Pe toată lungimea sa există un cablu de oțel fixat în stâncă, de care se prind sistemele de siguranță, iar acolo unde traseul permite, există trepte metalice pentru o ascensiune mai ușoară.

Pentru parcurgerea traseului de via ferrata din Munticelu, este necesară utilizarea unui echipament obligatoriu, însă tehnica de parcurs este simplă, asemănătoare celei din parcurilor de aventură. Pe lângă kit-ul obligatoriu, care include un ham și o cască și care se închiriază de la fața locului, vizitatorii trebuie să poarte o încălțăminte corespunzătoare, adaptată condițiilor meteorologice.

De asemenea, pentru a putea parcurge traseul de via ferrata nu este nevoie de o condiție fizică specială, iar în condiții normale, toată lumea poate parcurge traseul. Traseul de via ferrata este ușor accesibil publicului, acesta fiind situat la 18 km de fabrica de ciment HeidelbergCement de la Tașca, pe drumul spre Lacul Roșu, vizavi de cariera de calcar din Bicaz Chei. Parcurgerea traseului propriu-zis va costa circa 10 lei/persoană, dacă se închiriază echipamentul special de urcare.

„Via ferrata aduce o premieră pentru țara noastră, o activitate de aventură cu un potențial fantastic de dezvoltare, prin care ne dorim să aducem un public cât mai larg în mijlocul naturii. Diferența dintre un traseu de via ferrata și un parc de aventură este că aici ne aflăm în mijlocul naturii sălbatice. Și nu oriunde, ci într-o zonă spectaculoasă -  Cheile Șugăului-Munticelu, un sit NATURA 2000”, a declarat Constantin Lăcătușu, inițiatorul proiectului și președinte al Clubului Montan Român.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Affiliating Marketing Services S
Principalii pasi pentru gasirea unui loc de munca la domiciliu

Autor: Adserving iAgency.ro
Ce acte sunt necesare pentru schimbarea permisului auto

Evz.ro
CE-I FACE Silvia lui Petre Roman ÎN DORMITOR? Fostul premier s-a schimbat...
Doctorul Zilei
Soluția salvatoare pentru pacienții cu cancere avansate: imunoterapia și...
AnimalZoo
Când animalul tău de companie se întinde în tot patul, tu unde mai dormi?...
Evz Monden
Alexandra Dinu a oferit detalii despre viata sa din America! Putini stiu ce...
Fanatik
Vine IADUL ALB! COD PORTOCALIU in toata tara! Ce se intampla in urmatoerele ore
Fanatik
Parintii din Romania vor lua foc! Ce le pregateste Ecaterina Andronescu elevilor

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.