Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 08 noiembrie 2018

Dragnea dă de pământ cu Rise Project! Ce spune liderul PSD

Autor: 35303 Vizualizari

Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților a transmis că îi place pe cei care lucrează la Rise Project „chiar și atunci când sunt penibili”.

 

Șeful Camerei Deputaților a susținut că “habar nu are” de demersurile pe care Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal le-ar fi făcut, în sensul că ar fi notificat Rise să îşi divulge sursele în cazul anchetei în care liderul PSD este vizat.

“Eu le-am spus celor de la Rise Project, nu cred că sunt aici, m-au întrebat când îmi place de ei şi când îmi convine, şi când nu-mi convine. Mie îmi place de ei chiar şi atunci când sunt penibili. Deci, nu lucrez la Autoritatea asta de Protecţie a Datelor Personale, habar n-am de demersurile pe care le-a făcut această instituţie, în aceste condiţii nu am ce să comentez”, a afirmat Dragnea la Palatul Parlamentului.

El a făcut această precizare întrebat fiind dacă este implicat în presiuni exercitate asupra celor de la Rise Project, în contextul în care aceştia au primit o notificare de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în care li se cere să îşi divulge sursele în cazul anchetei în care este vizat Dragnea şi să ofere informaţii despre toate datele pe care le deţin.

Tot în legătură cu informaţiile furnizate de Rise Project, Dragnea a fost întrebat dacă a încasat bani din chirie sau a beneficiat de alte avantaje materiale de pe urma unui imobil pe care l-ar deţine în Mamaia.

“Nu am încasat nicio chirie. Ştiu că acolo începusem cam prin 1900, toamna, o construcţie pe care în 1900, iarna, am vândut-o. Ce s-a întâmplat după aia nu mai ştiu. Nu-mi aduc aminte, citiţi acele penibilităţi din valiză şi vă luaţi informaţii de acolo”, a spus Dragnea.

Sursa: Agerpres

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor:
Omniperform, agenția de digital care folosește algoritmi de neuromarketing, a ...

Autor: Seo Factory
Beneficiile utilizarii corespunzatoare a elementelor de merchandising

Evz.ro
Carmen Dan, DATĂ ÎN PRIMIRE! AVEREA ASCUNSĂ a ministrului de Interne. Cifrele...
Doctorul Zilei
Cum poți scăpa de cumplitele migrene și dureri de cap. Ne-a spus medicul...
AnimalZoo
POVESTE CUTREMURĂTOARE! Uite ce s-a întâmplat cu un câine ciobănesc după ce a...
Evz Monden
S-a aflat ADEVĂRUL despre legătura NEŞTIUTĂ dintre Feli si Smiley! Artista a...
Fanatik
Soferii sunt REVOLTATI! Instanta a decis! Legea care ii infurie pe toti!
Fanatik
Fenomen rar intalnit, in Romania! Ce se intampla peste doar doua zile!

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.