Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 19 aprilie 2018

EXCLUSIV Primăriile pot decide local cadastrarea proprietăţilor din domeniul public

Autor:

Primăriile pot decide prin hotărâre de consiliu local înscrierea în cartea funciară a imobilelor ce aparţine domeniului public al comunei sau oraşului, potrivit unei modificări a legii cadastrului care elimină nevoia unei hotărâri de guvern pentru acest proces. Decizia poate grăbi accesarea de fonduri europene.

 

Cu alte cuvinte, dacă până acum cadastrarea imobilelor publice se făcea prin hotărâre de guvern, de acum este suficientă o hotărâre de consiliu local.

„Prin introducerea acestei prevederi, am găsit o soluţie pentru o problemă mai veche. De-a lungul timpului, mulţi primari au solicitat sprijinul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi oficiilor teritoriale pentru găsirea unei modalităţi legale prin care să poată înscrie în cartea funciară terenurile, cu sau fără construcţii, care aparţineau unei unităţi administrativ-teritoriale, în condiţiile în care, pentru o hotărâre de guvern, trebuiau să aştepte foarte mult. Această aşteptare îi costa bani,  pentru că, fără cadastru, nu puteau accesa fonduri europene, de exemplu”, a declarat, pentru Capital, Radu-Codruţ Ştefănescu, preşedinte-director general al ANCPI.

Noile reglementări, aprobate în şedința de Guvern de miercuri, 18 aprilie, au şi rolul de a accelera implementarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF), al cărui obiectiv este înregistrarea în evidențele de cadastru și carte funciară a tuturor imobilelor de pe teritoriul României.

Bani mai mulţi

ANCPI a alocat pentru acest an un buget de peste 400 mil. lei pentru înregistrarea imobilelor în cadrul programului. Pentru a grăbi procesul, agenția a simplificat procedurile de licitație. Astfel, numărul minim de imobile din cadrul unui sector cadastral scos la licitație a fost înjumătățit, iar autorizații care execută lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în zone greu accesibile vor primi un preț mai mare.

Modificările aduse legilor în vigoare prevăd majorarea sumei de 60 de lei/imobil, decontată în prezent de ANCPI. Concret, suma decontată crește proporțional cu gradul de dificultate al lucrării (ex. zone de munte, deal, etc), putând ajunge până la 132 de lei/imobil în zonele mai greu accesibile. La multe licitații organizate anul trecut de primarii din localitățile de deal sau munte nu s-a prezentat nimeni din cauza sumelor prea mici, motiv pentru care contractele de finanțare încheiate cu oficiile de cadastru au fost reziliate.

 

Totodată, noile reglementări prevăd ca persoanele fizice şi juridice autorizate să execute lucrări de cadastru general să fie  plătite pentru înregistrarea tuturor imobilelor dintr-un sector cadastral, chiar dacă fac parte din intravilan, dar şi pentru cele care au deja carte funciară.

Modificările aduse legii cadastrului vizează şi eliminarea ordinelor de începere a lucrărilor de cadastru general (perioadă care putea ajunge până la şase luni), dar şi înjumătăţirea perioadei de soluţionare a contestaţiilor, care acum va fi de cel mult 30 de zile.

O altă noutate este obligativitatea înfiinţării de birouri de cadastru şi carte funciară la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti, până la data de 31 decembrie 2018, termen amânat cu un an din lipsa de personal. În acest sens, ANCPI va face angajări.

Anul acesta, fiecare primărie poate primi 155.000 de lei pentru lucrări de cadastru în cadrul PNCCF, buget crescut față de 150.000 lei, cât era în 2017, sau 135.000 de lei, în 2016. Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional și terenuri agricole subvenționate prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), de la Comisia Europeană.

ANCPI și-a propus să înregistreze, din bani publici, peste un milion de imobile doar în 2018, iar până în 2020, să înregistreze toate terenurile agricole care fac obiectul subvențiilor plătite din fonduri europene. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Longevitate, inovatie si calitate la cele mai inalte standarde! Porti si ...

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Evz.ro
Autoritățile despre MOARTEA protestatarului din Piața Victoriei. Era în...
Doctorul Zilei
Se întâmplă azi! Furtuna solară din ziua de 20 august ne poate transforma...
AnimalZoo
ȘOCANT! Un urs a fost LOVIT MORTAL de o mașină pe Autostrada 1 / FOTO în articol
Evz Monden
George Clooney are o SOSIE NEȘTIUTĂ DE NIMENI în Romania. Avem ceea ce poate...
Ziare.com
O treime din fructele si legumele bio se arunca, pentru ca sunt "prea...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.