Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
vineri, 12 ianuarie 2018

Fermierii care acceptă comasarea terenurilor pot primi până la 1.500 de euro pe an

Autor: 8194 Vizualizari

Micii fermieri care vor să cedeze voluntar terenurile agricole pentru comasare pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro/an prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

 

Potrivit informaţiilor publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), măsura a fost deschisă la începutul acestui an şi este activă până pe 11 mai 2018. Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanţare sunt în valoare de 12.290.531 euro. 

„Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/an şi reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăţi directe către fermieri). Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 - 8 februarie 2018 este de 25 de puncte şi scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiunii (11 aprilie 2018 - 11 mai 2018)", precizează AFIR. 

Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării contractului de finanţare şi până la data de 31 decembrie 2020. 

Potrivit reprezentaţilor AFIR, prin intermediul acestei măsuri se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii în acest sector. De asemenea, consolidarea exploataţiilor agricole va permite mai multor solicitanţi accesul la finanţări europene pentru investiţii şi, totodată, va asigura un venit mai mare fermierilor care transferă exploataţia. 

"Scopul investiţiilor în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din Pilonul 1 (plăţi directe către fermieri) pentru cel puţin un an şi care se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare", se arată în document. 

Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare este cea on-line prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenţiei, www.afir.info. 

Conform Agerpres, toţi cei interesaţi pot consulta pe site-ul AFIR (secţiunea Investiţii PNDR - sM 6.5) Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 6.5 din PNDR 2020. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: C.P.O. Economics Srl
Rca sau amenda? Ce este mai rentabil?

Autor: C.P.O. Economics Srl
Cum ne pregatim pentru Black Friday 2018 si care sunt recomandarile ...

Evz.ro
BOMBĂ! TRĂDARE la CEL MAI ÎNALT NIVEL! Se dorește AUTONOMIA MAGHIARĂ.
Doctorul Zilei
Emoționant! Adolescenta care întoarce sinucigașii din drum! Ideea genială...
AnimalZoo
Uite ce animal de companie și-a cumpărat Cristian Boureanu. Credeți că i se...
Evz Monden
Decizie DEFINITIVĂ în cazul Antenei Group. Este INCREDIBIL ce spune Mihai...
Ziare.com
Un ziar din Costa Rica publica noi informatii si fotografii cu Udrea si Bica:...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.