Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
miercuri, 16 mai 2018

Fonduri europene. PSD recunoaște: întâmpinăm dificultăţi!

Autor:

Un număr semnificativ de proiecte depuse pe Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu) au fost fazate şi există dificultăţi în promovarea proiectelor noi, astfel că se impun măsuri de consolidare şi îmbunătăţire a performanţelor la nivel de sector, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la ceremonia de deschidere a \'Forumului Regional al Apei Dunărea - Europa de Est\'.

 

'Dacă ne gândim la provocările viitoare, ne dăm seama că avem o agendă complexă, destul de dificil de realizat, având în vedere că termenul final pentru conformare cu cerinţele din directivele europene este 31 decembrie 2018, iar necesarul de finanţare depăşeşte resursele pe care le-am identificat, atât prin bugetul naţional, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cât şi prin programele europene, Programul Operaţional Infrastructură Mare şi Programul Naţional de Dezvoltare Regională. Mai mult, capacitatea de realizare a investiţiilor este inegală la nivelul operatorilor, dacă ne gândim că un număr semnificativ de proiecte pe POS-ul de Mediu au fost fazate şi întâmpinăm dificultăţi în promovarea proiectelor noi, astfel încât se impun măsuri imediate de consolidare şi îmbunătăţire a performanţelor la nivel de sector', a spus Rovana Plumb.

Potrivit acesteia, plecând de la aceste provocări, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene au fost stabilite două priorităţi: susţinerea pregătirii şi implementării portofoliului de proiecte noi pentru actuala perioadă de programare 2014 - 2020 şi consolidarea politicii de regionalizare, prin realizarea strategiei de regionalizare a sectorului de Apă, în parteneriat cu BERD, printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.

Plumb a menţionat că la nivelul MFE sunt aprobate cinci noi proiecte majore, în valoare totală eligibilă de 675 de milioane de euro, iar într-un stadiu avansat de pregătire sunt alte proiecte majore, cu o valoare de aproximativ 2 miliarde de euro. AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Longevitate, inovatie si calitate la cele mai inalte standarde! Porti si ...

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Evz.ro
Autoritățile despre MOARTEA protestatarului din Piața Victoriei. Era în...
Doctorul Zilei
Se întâmplă azi! Furtuna solară din ziua de 20 august ne poate transforma...
AnimalZoo
ȘOCANT! Un urs a fost LOVIT MORTAL de o mașină pe Autostrada 1 / FOTO în articol
Evz Monden
George Clooney are o SOSIE NEȘTIUTĂ DE NIMENI în Romania. Avem ceea ce poate...
Ziare.com
O treime din fructele si legumele bio se arunca, pentru ca sunt "prea...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.