Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 15 octombrie 2018

Se anunță DEZASTRU economic! Gaură de miliarde în bugetul de stat al României! Deficit bugetar dublu față de anul trecut! Ce va face Guvernul României

Autor: 4756 Vizualizari

Finalul anului 2018 se anunță unul fierbinte! Surse din interiorul guvernului susțin că bugetul de stat are o gaură de aproximativ 13 miliarde de lei. În ciuda performanțelor foarte bune la nivelul colectării, statul cheltuiește mult mai mult decât își poate permite. Iar diferența este susținută, bineînțeles, cu împrumuturi.

 

Nivelul datoriei publice nu a fost până acum considerat periculos, luând în considerare raportarea acesteia la PIB. Astfel, deși suma totală datorată este în continuă creștere, aceasta se află în scădere ca procent din PIB, datorită creșterii economice.

Totuși, în ultima vreme, situația pare că s-a înrăutățit simțitor, dacă este să ne uităm la dobânzile creditelor contractate de România. Astfel, Ministerul Finanţelor a ajuns să se împrumute printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 157 de luni, la un randament mediu de 5,23% pe an, considerat foarte mare. Acest episod denotă faptul că piețele fianciare externe consideră țara noastră din ce în ce mai riscantă, în ciuda creșterii economice.

La cât a ajuns astăzi deficitul bugetar și cât de periculos este au explicat la Capital TV, consultantul fiscal Dragoș Pătroi și redactorul șef al Revistei Capital, Anca Andrei. Emisiunea moderată de Claudiu Șerban, poate fi urmărită în fiecare luni, începând cu 00.25, la România TV.

 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Seo Factory
Beneficiile utilizarii corespunzatoare a elementelor de merchandising

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Cum să reciclăm pentru un mediu sănătos

Evz.ro
Al III-lea Război Mondial POATE ÎNCEPE ŞI AZI! Raport incendiar al...
Doctorul Zilei
Nivelul crescut al bilirubinei, icter, oboseală și disconfort abdominal,...
AnimalZoo
Știi de ce TORC PISICILE? Oamenii de știinta au explicația
Evz Monden
VESTE SOC in Familia Regala Britanica! Printul Charles si Camilla ar fi...
Fanatik
Fiul lui Dancila a dat BAC-ul la Grup Scolar Videle! Ce nota a putut sa ia...
Fanatik
PENSII MARITE cu 10%! De cand intra in vigoare MARIRILE! Anunt OFICIAL

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.