Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
marţi, 03 aprilie 2018

50 mil. euro pentru IMM-urile din zona Deltei Dunării

Autor: 1049 Vizualizari

O nouă linie de finanţare europeană pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din zona Deltei Dunării, în valoare de 50 de milioane euro, a fost deschisă prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, sumele nerambursabile acordate fiind între 200.000 euro şi un milion de euro.

 

Potrivit unui comunicat al INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate remis marţi, contribuţia maximă a programului la cheltuielile eligibile finanţabile prin ajutor regional în regiunea Sud Est pentru întreprinderi mijlocii este de 60%, iar pentru întreprinderile mici şi microîntreprinderi de 70%. 

Beneficiari potenţiali sunt cei din cadrul Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, judeţul Tulcea şi nordul judeţului Constanţa. 

Astfel, este vorba despre IMM-urile active în zonele identificate ca prioritare în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (aprobată prin HG nr. 602/ 2016): respectiv centrul Deltei, care cuprinde unităţile administrativ-teritoriale al căror teritoriu se află integral în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, respectiv comunele Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Crişan, Maliuc, Sfântu Gheorghe şi oraşul Sulina. Teritoriul acestor unităţi administrativ-teritoriale se află integral sau preponderent în Delta Dunării propriu-zisă, între braţele Dunării. 

De asemenea, pot accesa fonduri şi unităţile administrativ-teritoriale aflate parţial pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării: municipiul Tulcea, oraşul Isaccea, oraşul Babadag şi comunele Murighiol, Mahmudia, Beştepe, Nufăru, Somova, Niculiţel, Luncaviţa, Grindu, Valea Nucarilor, Sarichioi, Jurilovca, Ceamurlia de Jos, Mihai Bravu, Baia (judeţul Tulcea) şi Mihai Viteazu, Istria, Săcele şi Corbu (judeţul Constanţa). 

Nu în ultimul rând, sunt eligibile unităţile administrativ-teritoriale aflate în vecinătatea teritoriului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, incluse pentru a asigura coeziunea teritorială şi coerenţa unor intervenţii strategice: oraşul Măcin şi comunele I.C. Brătianu, Smârdan, Jijila, Văcăreni, Greci, Frecăţei, Mihail Kogălniceanu, Slava Cercheză. 

  

"Proiectul propus în cererea de finanţare pentru investiţia iniţială trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, investiţii în active corporale, finanţabile prin ajutor de stat regional: construire, extindere, dotare spaţii de producţie/servicii. Este opţională includerea, în proiect, a investiţiilor în active necorporale finanţabile prin ajutor de stat regional şi a investiţiilor finanţabile prin ajutor de minimis (de exemplu, certificare produs, sisteme de management al calităţii, internaţionalizarea afacerii)", menţionează INACO. 

Valoarea eligibilă aferentă componentei finanţabile prin ajutor de minimis nu poate depăşi 20% din valoarea eligibilă totală a investiţiei. 

  

Finanţarea este deschisă prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, pe axa prioritară 2 "Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii", prioritatea de investiţii 2.2. "Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor".  

Comunitatea de profesionişti INACO publică lunar "Ghidul surselor de finanţare pentru dezvoltarea şi internaţionalizarea companiilor româneşti", aflat acum la a treia să ediţie - martie 2018 - cu 30 de oportunităţi active dedicate cu precădere întreprinderilor mici şi mijlocii sau start-up-urilor din domeniile agriculturii, energiei, cercetării-dezvoltării-inovării, incubatoarelor de afaceri sau cooperărilor internaţionale, mass-mediei, culturii, educaţiei etc. 

AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Pregătește-ți casa pentru sărbători cu o curățenie temeinică

Autor: SEO VISION IT SRL
Geaca reflectorizanta si pelerina de ploaie o necesitate

Evz.ro
UPDATE. CSM a decis SOARTA lui DRAGNEA! Cine va continua JUDECATA în dosarul...
Doctorul Zilei
Fructele medicament. Efectele lor anticancerigene și antivirale i-au uimit și...
AnimalZoo
Cum a fost posibil? Au fost cei mai buni prieteni, dar s-au certat pentru o...
Evz Monden
Alice Peneacă a cedat și a spus adevărul despre divorț. Dezvăluiri explozive...
Fanatik
ULTIMA ORA! Ce se intampla cu restituirea taxei auto! Vesti proaste pentru...
Fanatik
ULTIMA ORA! Pacientii din Romania, in PERICOL! Ce se intampla cu medicamentele

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.