Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 22 octombrie 2018

Incredibil. De ce a murit de fapt Ilie Balaci. Boala de care suferă mai mult de jumătate de români

Autor: 13436 Vizualizari

Fostul internaţional român Ilie Balaci a decedat duminică dimineaţa, la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct.

 

Doctorul de pe salvare povesteşte că manevrele de resuscitare au fost începute imediat, dar starea pacientului nu a dat niciun semn de îmbunătăţire.

Alcoolul nu ar fi fost cauza infarctului suferit de Ilie Balaci. În cele peste opt ore petrecute în oraş sâmbătă seară, "Minunea Blondă" ar fi consumat doar trei pahare de vin.

În ultimele 24 de ore s-au făcut o serie de speculaţii pe seama morţii fostului mare fotbalist. S-a vorbit chiar că tragedia s-ar fi produs pe fondul consumării unei cantităţi mari de alcool, lucru negat de apropiaţi.

Potrivit prietenilor săi, Balaci a petrecut ceva mai mult de opt ore în oraş, alături de apropiaţi. Ar fi luat mai întâi masa la restaurantul Periniţa, pentru ca apoi să meargă în clubul One. În tot acest timp, fostul mare fotbalist a consumat doar trei pahare de vin.

O cantitate foarte mică, având în vedere intervalul mare de timp în care a consumat alcoolul. Şi care nu putea sub nicio formă să ducă la o asemenea tragedie. În schimb, oboseala şi fumatul în exces (se spune că ar fi fumat două pachete de ţigări pe zi) sunt factori care pot să fi condus la tragedia de duminică.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat la Antena 3 că a trimis o echipă de control la Craiova şi că imediat ce se va încheia ancheta va face publice rezultatele.

Bolile de inimă reprezintă şi acum principala cauză de deces din România. Mii de români se sting anual din cauza problemelor cardiace.Principalii factori de risc sunt hipertensiunea, obezitatea, fumatul şi sedentarismul, susţin specialiştii. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Ritzy Studio
Secretele Videochat-ului si al modelelor din Romania

Autor: Radu Achim
Două circuite off-road lângă București pentru pasionații de adrenalină

Evz.ro
Rareş Bogdan, DECIS SĂ PLECE DE LA REALITATEA! „Nu am altă ofertă!” Scandal...
Doctorul Zilei
Un cunoscut medic dezvăluie: Este unul dintre cele mai periculoase alimente....
AnimalZoo
A dus câinele într-o pădure, departe de casă, și l-a abandonat. Este ireal ce...
Evz Monden
Sfaturi pretioase pentru viitoarele mamici! Adelina Pestritu a dezvaluit cum...
Fanatik
BREAKING NEWS! S-a decis! Ce se intampla cu greva de la metrou
Fanatik
Ultima ora! Informatii contradictorii despre Florin Busuioc! Ce se intampla...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.