Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
luni, 08 octombrie 2018

Incredibil. Încă un stat are de gând să legalizeze consumul de droguri

Autor: 1915 Vizualizari

Încă o țară intră în rândul statelor în care consumul de droguri este legal. Chiar președintele acestui stat sprijină legalizarea marijuanei în scopuri medicale și spune despre aceasta că este “importantă”.

 

Președintele acestei țări analizează posibilitatea legalizării anumitor droguri, în cadrul unei strategii mai largi de combatere a sărăciei şi criminalităţii.

Andres Manuel Lopez Obrador își va prelua mandatul de președinte al Mexicului de la 1 decembrie. Acesta afirmă că ia în calcul legalizarea consumului de droguri, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Lopez Obrador, care îşi va prelua mandatul la 1 decembrie, a subliniat că o propunere recentă a ministrului apărării, care sprijină legalizarea marijuanei în scopuri medicale, este importantă şi că, în ce-l priveşte, nu exclude nici opţiune. „Este important ce a propus. Ar trebui să existe o abordare cuprinzătoare a teribilei probleme a insecurităţii şi violenţei”, a afirmat duminică preşedintele ales. El a mai declarat că va lua în calcul şi posibilitatea ca fermierii să primească mai mulţi bani pentru producţia de porumb, ca mijloc de a-i descuraja să cultive mac. Lopez Obrador a discutat, de asemenea, despre o potenţială „amnistie” pentru traficanţii de droguri neviolenţi şi pentru cultivatori. Membri ai echipei sale au declarat anterior că Mexicul va evalua crearea de pieţe legale pentru marijuana şi pentru opiu. Mexicul este implicat din 2006 într-o luptă condusă de armată împotriva bandelor de traficanţi de droguri, care s-au scindat în grupări mai mici ce concurează pentru rutele de trafic şi teritoriile de distribuţie. Numărul omorurilor a atins un nivel record în Mexic în 2017, potrivit datelor institutului de statistică INEGI. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: WhiteAd Media
Cum să-ți faci bucătăria perfectă în câțiva pași simpli

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Orașe mai curate și mai sănătoase prin colectare selectivă

Evz.ro
ALERTĂ MEDICALĂ! Cea mai TERIFIANTĂ VESTE despre GRIPĂ. S-a îmbolnăvit cu...
Doctorul Zilei
Uleiul de măsline este uimitor. De ce e bine să consumi o lingură în fiecare...
Cancan
Romanca de 25 de ani a primit o oferta fabuloasa pentru virginitatea ei!...
AnimalZoo
Șocant! Moartea câinelui său l-a devastat. Uite ce a făcut Cesar Millan
Evz Monden
Momente de cosmar in familia lui Horia Brenciu! Din pacate, SOTIA ARTISTULUI...
Fanatik
Alocatii nu se pot MAJORA! Ce s-a intamplat dupa decizia lui Iohannis
Fanatik
Ce a AFLAT Nicolae Ceausescu, inainte cu 11 zile sa fie OMORAT! Greseala care...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.