Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 16 aprilie 2018

Întâlnire Dragnea-Tăriceanu după anunţul lui Iohannis privind refuzul revocării lui Kovesi

Autor: 967 Vizualizari

Preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, s-au întâlnit luni, după anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis privind refuzul de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

 

După anunţul făcut de şeful statului, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, însoţit de secretarul general al partidului, Daniel Chiţoiu, au intrat în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că nu o revocă pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

Tudorel Toader a publicat un anunț pe rețeaua de socializare Facebook:

"În condițiile în care Președintele României nu are abilitarea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale desfășurate de procurorul șef al DNA;

În condițiile în care argumentele care au stat la baza declanșării procedurii de revocare au devenit mai actuale și mai consistente;

Văzând legislația aplicabilă în acest domeniu;

Valorificând jurisprudența instanței de contencios constituțional,

Vom sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul Președintelui de revocare din funcție a procurorului șef al DNA!".

Președintele Klaus Iohannis a făcut luni o declarație la Palatul Cotroceni, afirmând că nu o va revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

"Această propunere e doar primul pas dintr-o procedură în care ultimul cuvânt îl are președintele", a spus Iohannis.

"În martie mi-a fost înaintat și avizul CSM, care a ajuns la cu totul altă concluzie decât așa-zisul raport al domnului ministru. Avizul CSM a fost unul negativ. Acest aviz nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, chiar dacă nu obligă, nu poate fi ignorat. Astfel, două autorități ale statului, Ministerul Justiției și CSM, ajung la concluzii diametral opuse", a arătat președintele.

El a precizat ca a solicitat o analiză departamentelor de specialitate din Administrația Prezidențială.

"Ministrul Justiției consideră că aceasta este o luare de poziție față de dezbaterile publice din ultimul an, ceea ce induce percepția că evaluare ministrului Justiției este subiectivă", a menționat Iohannis.

"Unele dintre motivele care fundamentează propunerea de revocare fundamentează date și informații care fie nu sunt pertinente fie exced perioadele pentru care sunt invocate. Motivele de revocare prezentate de ministrul Justiției nu au fost de natură să mă convingă, în mare parte ele nici nu corespund prevederilor legale aplicabile", a spus șeful statului.

În concluzie, el a precizat că nu va da curs propunerii ministrului Justiției de revocare a laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA.

AGERPRES

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor:
Părerile Profit Point despre țeapa Forex

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
Firma de Conta ofera servicii de contabilitate pentru PFA ireprosabile

Evz.ro
ALERTĂ în România! Un DROG PERICULOS a devenit LEGAL. DECIZIA care va stârni...
Doctorul Zilei
Leucemia Mieloidă Cronică – LMC, forma rară de cancer care afectează celulele...
AnimalZoo
IMPRESIONANT! Și-a pierdut câinele și a postat o fotografie cu el pe...
Evz Monden
Ce spune Mihaela Bilic despre mitul celor două ingrediente care se pot...
Ziare.com
In sfarsit, in urmatoarea perioada ar trebui sa se inaugureze cateva...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.