Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 15 iulie 2018

KIA Ceed: Al treilea asalt al redutei europene

Autor: 3384 Vizualizari

Ajuns la a treia generație, modelul KIA Ceed își pune în valoare maturitatea lovind puternic în zone dominate de concurenți europeni mult mai cunoscuți din segmentul compact. Manevrabilitatea, spațiul interior, sistemele de asistență și conectivitatea pun noul vehicul alături de concurenții din liga mare a clasei.

 

Clasa compactă din Europa duce lupte grele pentru a supraviețui „SUV-izării”, iar producătorii fac tot ce le stă în puteri să păstreze acest segment peste pragul de 3 milioane de unități, însă estimările analiștilor nu le dau mari speranțe. Conform LMC Automotive, vânzările de autoturisme de clasă C vor scădea în acest an cu circa 100.000 de unități, pentru ca, până în 2023 să coboare de la 3 milioane la nu mai mult de 2,5 milioane de unități. În încercarea de a susține vânzările, producătorii caută noi soluții de design și echipare, iar exemplul KIA este cât se poate de relevant. Astfel, în privința noului Ceed, KIA a renunțat la caroseria cu trei uși – ca și colega de grup, Hyundai, pentru i30 – păstrând în portofoliu variantele hatchback și break. La acestea se va adăuga, după cum au anunțat oficialii KIA chiar în timpul testului internațional al modelului Ceed, un shooting-brake. Există chiar și zvonuri, neconfirmate deocamdată, despre un crossover având la bază compacta produsă la Žilina.

 

Și, dacă tot vorbim despre locul în care este produs modelul Ceed, trebuie adăugat că, odată cu această a treia generație a fost schimbat și numele vehiculului – de la cee`d la Ceed – tocmai pentru a reflecta cât mai clar aparteneța modelului la „Bătrânul Continent”. Prin urmare, cee’d devine Ceed, consolidând astfel reputația unui autoturism pentru Comunitatea Europeană, cu Design European (Community of Europe, with European Design). Ca și predecesorii săi, noul model a fost desenat, proiectat și dezvoltat la centrul de design și cercetare-dezvoltare din Frankfurt, iar producția a fost alocată uzinei slovace din Žilina.

Modificări substanțiale

 

Noul Ceed se distanțează net de predecesorul său printr-un design mai sportiv și mai puternic, urmând caracteristicile modelului Stinger. Cu o înălțime mai redusă, mai lat și cu partea din spate mai lungă decât a modelului pe care îl înlocuiește, noul Ceed are o silueta posterioară ce denotă un spirit atletic mai matur. Liniile drepte înlocuiesc muchiile rotunjite ale predecesorului său, partea frontală a mașinii evoluând cu o grilă mai largă de tip „nas-de-tigru“ și fante pentru admisia aerului poziționate mai jos. Noul model dispune în dotarea standard de lumini de zi cu tehnologie LED, de tip „ice cube”, care aduc aminte de aspectul modelelor anterioare GT și GT-Line. Din profil, liniile drepte măresc vizual lungimea capotei și dau mașinii o poziție „mai verticală”. Noul model are un pilon C mai larg, devenit semn distinctiv al designului Kia în ultimii ani. Acest lucru oferă liniei superioare a ferestrei un aspect nou în formă de semilună. În spate, noile lumini de zi cu tehnologie LED oferă vehiculului o vizibilitate mai bună pe drum. Liniile drepte și eleronul de pe hayon oferă noului Ceed un aspect general mai stabil. Construit pe platforma „K2” dezvoltată de Kia, noul Ceed este mai lat cu 20 mm și cu 23 mm mai scund decât modelul anterior. Ampatamentul rămâne la fel - de 2.650 mm - dar consolele și-au schimbat dimensiunile. Noua platformă suportă o încărcătură mai mare, având o capacitate de depozitare de 395 litri, dar și un spațiu interior mai generos.

În interior – acolo unde se remarcă o calitate crescută a materialelor - KIA Ceed este mai ergonomic ca niciodată. Planșa de bord este divizată într-o zonă superioară - care conține sistemul de infotainment „plutitor”, sensibil la atingere - și o zonă inferioară care adăpostește panoul de control pentru sistemul audio și ventilație. Consola centrală este orientată ușor către șofer, pentru ușurință în accesarea comenzilor.

 

Dinamică surprinzătoare

Pentru a putea concura de la egal la egal cu vârful ierarhiei clasei compacte – Volkswagen Golf, Ford Focus, Opel Astra, Renault Megane – noul Ceed a dezvăluit în timpul testului internațional din Portugalia, desfășurat la sfârșitul lunii iunie, un comportament rutier peste așteptări. Pe lângă stabilitatea demnă de o clasă superioară pusă în evidență pe circuitul de la Portimao, dar și pe șoselele pline de viraje din jurul orașului Faro, Ceed și-a arătat latura high-tech. Pentru prima dată disponbil pe un vehicul Kia vândut în Europa, sistemul de asistență la păstrarea benzii de rulare, o tehnologie autonomă de nivel 2, urmărește vehiculele aflate în fața mașinii și identifică spațiile adecvate disponibile pe celelalte benzi de rulare pentru a se deplasa în siguranță către ele. Pe lângă cele șapte airbag-uri oferite în dotarea standard, tehnologiile de siguranță includ sistemul de asistență pentru faza lungă, sistemul de avertizare privind atenția șoferului, sistemul de asistență la păstrarea benzii de rulare și de atenționare la posibilele coliziuni frontale. Pachetul opțional ECO oferă sistemul Active Air Flap, care închide și deschide fantele de aer în funcție de cerințele sistemului de răcire, ajutând la îmbunătățirea eficienței aerodinamice a mașinii și la creșterea economiei de combustibil.  Pachetul ECO dispune, de asemenea, de panouri aerodinamice sub șasiu care ajută la circulația fluxului de aer pe sub autovehicul dar și de cauciucuri Michelin cu rezistență redusă la rulare.

Prețurile KIA Ceed încep de la 16.751 euro (1.0 T-Gdi, Best) și urcă până la 21.777 euro (1.6 DSL, HP, Star), însă importatorul a anunțat un discount de 1.500 de euro, indiferent de versiune, valabil până la 15 august.

Caracteristici tehnice KIA Ceed

Motor                                           1.4 T-GDI

Capacitate cilindrică                1.353 cmc

 

Putere                                          140 CP

Combustibil                                benzină

Viteza maximă                          205 km/h

Accelerație 0-100 km/h         9,2 sec.

Consum mediu                         5,5 l/100 km

Emisii CO2                                   125 g/km

Preț                                               18.992 euro

(Acest articol a fost publicat în numărul 27 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 9 - 15 iulie 2018)

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: C.P.O. Economics Srl
Rca sau amenda? Ce este mai rentabil?

Autor: C.P.O. Economics Srl
Cum ne pregatim pentru Black Friday 2018 si care sunt recomandarile ...

Evz.ro
ALERTĂ! RĂZBOIUL MONDIAL, mai aproape ca NICIODATĂ. TENSIUNI la cote...
Doctorul Zilei
Emoționant! Adolescenta care întoarce sinucigașii din drum! Ideea genială...
AnimalZoo
Uite ce animal de companie și-a cumpărat Cristian Boureanu. Credeți că i se...
Evz Monden
Lumea mondena este in stare de SOC! Mara Banica a fost IMPLICATA intr-un...
Ziare.com
Un ziar din Costa Rica publica noi informatii si fotografii cu Udrea si Bica:...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.