Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 09 august 2018

Legea Pensiilor: Cine poate ieși MAI REPEDE la PENSIE

Autor:

Persoanele cu 8 ani peste stagiul complet de pensionare se pot pensiona cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard.

 

Persoanele care au opt ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv perioade asimilate, se vor putea pensiona pentru limită de vârstă cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei standard de pensionare, conform proiectului de Lege a pensiilor, publicat joi de Ministerul Muncii.

În acest caz se poate cumula pensia cu salariul şi se valorifică perioadele necontributive asimilate.

Cuantumul pensiei anticipate se va stabili din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

Astfel, pentru perioada de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare prevăzut în lege de până la un an procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare va fi de 0,50%, între un an şi 2 ani de 0,45%, între 2 şi 3 ani -0,40%, între 3 şi 4 ani 0,35%, între 4 şi 5 ani 0,30%, între 5 şi 6 ani 0,25%, între 6 şi 7 ani 0,20% şi între 7 şi 8 ani 0,15%.

"La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele asimilate în care persoana a beneficiat de pensie de invaliditate, a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar şi a satisfăcut serviciul militar", se menţionează în expunerea de motive a proiectului.

La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de Legea pensiilor sau de alte acte normative.

Proiectul mai menţionează că, la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării şi, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare şi/sau a stagiului asimilat.

"Beneficiarul unei pensii anticipate nu poate opta pentru pensie de invaliditate în situaţia pierderii capacităţii de muncă", se mai precizează în proiect.

 

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul Legii pensiilor, care, potrivit unui comunicat al instituţiei, urmăreşte eliminarea inechităţilor dintre cei care au cotizat egal şi primesc pensii diferite, dar şi dintre bărbaţi şi femei, aşa cum se întâmplă în prezent.

"Proiectul de lege urmăreşte eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, care au făcut ca persoane care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceeaşi profesie şi au cotizat egal, să aibă pensii diferite. De asemenea, se elimină inechităţile din sistem dintre femei şi bărbaţi care au lucrat acelaşi număr de ani, în aceleaşi condiţii şi care au contribuit egal, dar care aveau pensii diferite. Prin actul normativ, pensiile în discuţie se egalizează", argumentează oficialii ministerului.

Potrivit acestora, proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale: contributivitate, adică plată în funcţie de contribuţie; egalitate, adică pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în momente diferite, primesc aceeaşi sumă de bani; solidaritate socială, adică generaţiile în activitate susţin, prin plata contribuţiilor lor, generaţiile de pensionari şi, în viitor, vor fi susţinute la rândul lor; imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim şi nici cel complet.AGERPRES/

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Autor: C.P.O. Economics Srl
Poate un loc de joaca sa fie prea sigur?

Evz.ro
OZN ÎN MOSCOVA, proiectul care A CAPTAT ATENŢIA PLANETEI. Rusia a creat una...
Doctorul Zilei
COCO CHANEL, inovatoare, genială și deschizătoare de drumuri. Femeia care a...
AnimalZoo
FOTOGRAFIILE cu Rexie au făcut OCOLUL LUMII! Uite ce ascunde acest ZÂMBET
Evz Monden
A fost un SECRET bine tinut, dar ACUM a iesit la iveala! Un CELEBRU ARTIST a...
Ziare.com
Cum se vede lupta cu pesta porcina la fata locului: Imagini de cosmar,...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.