Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 11 iunie 2018

MFP a împrumutat încă 657,5 mil. lei de la bănci

Autor:

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 657,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de titluri de stat pe 61 de luni, la un randament mediu de 4,80% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

 

Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, însă băncile au suprasubscris oferta, până la 954,4 milioane de lei. Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 milioane de lei la randamentul stabilit luni. 

Conform Agerpres, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în iunie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,635 miliarde de lei, din care 3,2 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 435 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. 

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna mai, împrumuturile programate de MFP sunt mai mici cu 200 de milioane de lei. 

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Autor: C.P.O. Economics Srl
Poate un loc de joaca sa fie prea sigur?

Evz.ro
Români, VINE MAREA SCUMPIRE! Lovitură năucitoare. Filmaţi bine vremurile...
Doctorul Zilei
Manevra Heimlich, operațiunea care îți poate salva viața! Când se impune...
AnimalZoo
Nu s-au gândit la nimic, au pus CONFORTUL lor pe primul loc! I GALERIE FOTO
Evz Monden
Trebuie sa slabesti, iar pofta de DULCE iti da batai de cap? Astazi te...
Ziare.com
Noua Lege a pensiilor: Guvernul spune ca elimina inechitatile, dar de fapt le...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.