Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 31 decembrie 2017

Povestea unui business românesc care vrea să revoluționeze turismul

Autor: 1563 Vizualizari

Conceptul de “B&B” (bed&breakfast) în turism l-am cunoscut de la străini, prin site-uri de profil. Aici, mii de români, persoane fizice sau patroni de pensiuni își închiriază deja locuințele în regim hotelier. Pentru mulți dintre ei, aceasta fiind principala formă de promovare. Dar cum ar fi ca un concept universal să fie adaptat și personalizat exclusiv pentru România? Aceasta a fost ideea de la care s-a creat robnb.ro, site-ul care promovează țara noastră ca pe o experiență, și nu doar o destinație turistică.

 

Cristian Popescu (34 de ani) și George Toader (34 de ani) sunt doi tineri antreprenori din Constanța care au pus bazele unei afaceri în turism. Nu, nu e vorba de o pensiune sau un hotel. Ci de un site extrem de complex care integrează oferte de cazare și experiențe în România și care se bate cu mamuți precum airbnb.com sau booking.com. Îndrăzneala de a crea un concept adaptat și personalizat pentru români și piața din România a venit de la televizor. „Acum aproximativ un an urmăream un interviu cu un antreprenor cunoscut din turismul românesc care a punctat câteva idei atât de pertinente încât am zis- Asta e! Trebuie să fac asta!  Acesta spunea că nu există în România un site dedicat experiențelor la localnici, ca să numim mai plastic închirierile în regim hotelier, cum că românii plătesc comisioane unor multinaționale pentru expunere și închiriere, bani care nu sunt cheltuiți în România. Câteva ore mai târziu am cumpărat domeniul robnb.ro”, a povestit Cristian. Alte câteva luni mai târziu și după câteva mii de euro investiți, site-ul a devenit funcțional și au apărut și primii clienți. Cum au primit patronii de pensiuni și nu numai acest concept? Cu entuziasm și scepticism în același timp, spune Cristian. ”Mulți nu înțeleg că ce oferim noi este un serviciul mult mai complex decât ce oferă site-urile internaționale de profil. Proprietarii sunt avantajați atât financiar cât și ca expunere. În primul rând, noi oferim experiențe românești, descriere pentru fiecare destinație turistică, oferim posibilitatea ca oamenii să știe ce pot vizita, ce istorie are acea localitate în care s-au cazat. În plus, pentru proprietari, comisioanele sunt semnificativ mai mici iar timpul în care le sunt virați banii este mult mai scurt” , explică Cristian.

Antreprenorul subliniază că afacerea lui nu este o copie a site-ului airbnb.com. ”Cine face această confuzie greșește. Conceptul de “B&B” (bed&breakfast) nu l-au inventat ei, cei de la airbnb.com sau cei de la booking.com. Noi ne dorim să îl transformăm, să îl modelăm în așa fel încât să se integreze în piața din România. Să promovăm, dincolo de servicii de turism, țara și frumusețile ei. Turiștii străini să experimenteze România autentică cu și datorită localnicilor iar noi să  descoperim frumusețile chiar și din orașul natal”, a explicat antreprenorul. ”E important să subliniem acest concept de experiențe pentru că are o secțiune separată și extrem de importantă în site. Pe robnb.ro, vindem experiențe la propriu. Ca să vă dau un exemplu, dacă un fotograf sau un bucătar sau un dresor de câini, sau chiar un proprietar de cai, de ce nu, vrea să ofere ceva inedit celor cu aceleași pasiuni și interesați de experiențe unice, pot face acest lucru pe site, și să facă și bani. Respectiv un fotograf poate oferi cursuri sau ședințe foto pasionaților de fotografie, într-un cadru mult mai personal și autentic decât dacă s-ar înscrie la cursuri de profil. De asemenea, un bucătar profesionist poate oferi o experiență unică devenind chef personal pentru o zi pentru cineva. Iar opțiunile sunt foarte diverse, e totul la latitudinea și imaginația celor care au experiențe de oferit. Poți alege suma pe care vrei să o ceri dar și numărul de persoane care pot participa”, explică Cristian. Iar aceste experiențe, pot aduce, în primul rând, venituri importante în cazuri caritabile. ”Este o forma inovativă de a strânge fonduri pentru o cauză nobilă, oferind celui care donează și o experiență unică”, mai spune antreprenorul.

În cele trei luni de funcționare, site-ul are deja 150 de utilizatori înscriși și câteva sute oferte în toată țara. Până în toamna anului 2018, antreprenorii își propun să ajungă la câteva zeci de mii de oferte și utilizatori.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor:
Părerile Profit Point despre țeapa Forex

Autor: SC THE MARKERS CONSULT SRL
Firma de Conta ofera servicii de contabilitate pentru PFA ireprosabile

Evz.ro
În 1996, cucerea orice femeie de pe planetă. Acum, la 45, încă mai are...
Doctorul Zilei
Condimentul SENZAȚIONAL care vă scapă de pietrele la rinichi! Ce alte...
AnimalZoo
El este VINOVATUL scandalului dintre doi îndrăgostiți. Uite ce făcea MO în...
Evz Monden
Video – Cezar Ouatu, MOMENT UNIC pe scena X FACTOR din UK. Reactia...
Ziare.com
Cum au ajuns doi psihologi celebri sa fie citati in motivarea condamnarii lui...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.