Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 07 decembrie 2017

România are al doilea cel mai scăzut nivel al veniturilor din taxe în PIB

Autor:

Potrivit datelor Eurostat, raportul dintre veniturile din taxe şi produsul intern brut, adică ponderea ocupată de suma taxelor şi contribuţiilor sociale în PIB, este de 47,6% în Franţa, faţă de 47,3% în Danemarca şi 46,8% în Belgia, potrivit Agerpres.

 

La polul opus, Irlanda (23,8%), România (26%) şi Bulgaria (29%) au cele mai mici ponderi ale veniturilor din taxe în PIB.

La nivelul UE, raportul venituri din taxe/PIB era de 40% în 2016, în creştere faţă de 39,7% în 2015. În zona euro, veniturile din taxe reprezentau, în 2016, 41,3% din PIB, în creştere uşoară faţă de 41,2% în 2015.

"Indicatorii fiscali au fost elaboraţi într-un cadru armonizat pe baza sistemului european de conturi, care permite o comparaţie precisă între sistemele fiscale şi politice între statele membre UE", a explicat Eurostat.

Analiza principalelor categorii fiscale arată existenţa unei diversităţi semnificative în rândul statelor membre UE. Astfel, impozitele pe producţie şi importuri sunt cele mai mari în Suedia (22,6%) şi cele mai mici în Germania (10,9%). Impozitele pe venituri şi patrimoniu sunt deosebit de mari în Danemarca (30%), urmată de Suedia (18,8%), faţă de 5,4% în Bulgaria. În sfârşit, Franţa este ţara cu cele mai mari cotizaţii sociale (18,8%), urmată de Germania (16,7%), faţă de 1% în Danemarca, unde prestaţiile sociale sunt finanţate din impozit.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC​ ​CREATIVE​ ​DUAL​ ​SERVICES​
Frigider sau combina frigorifica? Ce sa alegi

Autor: SC Sanito Distribution SRL
Reciclarea – Coșurile de gunoi ideale pentru colectarea selectivă

Evz.ro
EXCLUSIV EvZ! Fostul șef al ANI, Horia Georgescu rupe tăcerea! Ce roluri...
Doctorul Zilei
Cinci teste medicale, recomandate femeilor, care depistează cancerul înainte...
AnimalZoo
O pisica uriașă a băgat spaima în englezi
Evz Monden
Elena Basescu si Syda s-au impacat! “Ne petrecem vacanţa împreună, ca o...
Ziare.com
Gospodarii dintr-un sat din Tulcea stau de 3 zile cu porcii morti de pesta in...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.