Fii informat!


Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
duminică, 06 ianuarie 2019

România are o nouă pârtie de schi! Ce probleme au întâmpinat la inaugurare

Autor: 1201 Vizualizari

Este una dintre cele mai importante investiții ale Ministerului Turismului, proiect început în 2009, în valoare de peste 71 de milioane de lei.

 

Lucrările ar fi trebuit finalizate în 2012, însă proiectul a fost oprit din cauza lipsei resurselor financiare, însă au fost reluate în septembrie 2016.

Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, a fost inaugurată sâmbătă, în prezența ministrului Turismului, Bogdan Trif, care a semnat cu această ocazie omologarea celor aproape 3 kilometri de pârtie din Masivul Rarău.

Este cea mai lungă pârtie de schi din nordul ţării, dar nu toţi turiştii au reuşit să schieze, deoarece telegondola nu a funcţionat aproximativ două ore.

Autorităţile au dat vina pe temperaturile foarte scăzute şi pe faptul că instalaţia nu a fost folosită mai bine de cinci ani.

„Am reușit (sâmbătă, 5 ianuarie, n.r.) să finalizăm una dintre cele mai importante investiții pentru turismul din Bucovina și chiar din România. Îmi doresc ca turiștii să profite la maximum de acest proiect pentru că orice facem noi, ca autorități, este pentru oameni! Ministerul Turismului a finanțat acest proiect, iar autoritățile locale au avut responsabilitatea de a-l implementa. În același timp, rog autoritățile locale să înțeleagă faptul că treaba lor nu e nici pe departe terminată. Turiștii au nevoie ca toate aceste investiţii să funcționeze fără sincope, să fie întreținute si dezvoltate permanent Am fost aici și în urmă cu câteva luni pentru a mă asigura că atunci când va ninge se va putea schia pe pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. I-am atras atenția primarului că drumul de acces nu era asfaltat și i-am cerut să rezolve această problemă. M-am bucurat să observ că m-a ascultat și am venit astăzi până aici pe un drum refăcut și accesibil pentru oricine. Misiunea mea nu se va încheia astăzi. Pe perioada mandatului meu, pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc va fi sub observația mea atentă și îmi doresc ca acolo unde mai sunt mici retușuri de făcut, acestea să fie rezolvate imediat pentru că nu sunt indulgent când vine vorba despre siguranța turistilor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-un comunicat.

Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc este una dintre cele mai importante investiții în infrastructura din zonă. Din totalul investiției de 71.789.853 lei, ministerul a alocat 64.423.223 lei, adică peste 90% din totalul plăților necesare pentru acest prim tronson al pârtiei.

Lungimea pârtiei este de 2,8 km, cu o diferență de nivel de 455 de metri, cu o lățime medie de 40 de metri și cu o înclinare de 16,2%. Pârtia are nouă tunuri de zăpadă.

Pârtia beneficiază de instalație de zăpadă artificială și tot ce înseamnă instalații adiacente, de la telegondolă cu o capacitate de 1.000 de persoane pe oră, la rețea de tensiune, parcare, anexe, rețea de alimentare cu apă, canalizare.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Adserving iAgency.ro
Esti fumator si ai nevoie de implant dentar? Iata care sunt riscurile!

Autor: C.P.O. Economics Srl
10 flori ideale pentru buchetele nuntii

Evz.ro
BOMBĂ! Serena Williams, DOPATĂ la Australian Open! Declarații INCENDIARE.
Doctorul Zilei
7 semne că ai DEFICIT de vitamina D. De ce este atât de important să nu ne...
AnimalZoo
IMPRESIONANT! Lora, mamă de pisici: „Motanii m-au învățat lecția răbdării…”
Evz Monden
Oana Lis a fost ABUZATA de TATAL sau! Confesiuni TULBURATOARE: “Mi-e scarba...
Fanatik
Cum se face ITP-ul, acum! Risti AMENDA de pana la 5000 lei, dupa ce s-a...
Fanatik
Cine este mama NATURALA a lui Victor Dancila, fiul infiat de premierul Romaniei

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.