Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
luni, 29 august 2016

Unul dintre cele mai importante hub-uri aeronautice europene, dat peste cap de „probleme de transmisie a datelor”

Autor: 748 Vizualizari

Problemele la transmisiile de date care au provocat întârzieri sau anularea mai multor zeci de zboruri programate pentru ziua de duminică la aeroportul din Viena au fost rezolvate, iar programul zborurilor a revenit la normal.

 

„În acest moment nu există întârzieri sau zboruri anulate. Sfătuim pasagerii să contacteze companiile aeriene", a informat uni dimineața Aeroportul din Viena. Transferul automat al datelor între centrele de control al traficului aerian din Bruxelles şi Viena a fost complet blocat timp de mai multe ore duminică după amiază, a precizat un purtător de cuvânt al Austro Control, autoritatea care monitorizează spaţiul aerian al Austriei. 

Duminică după-amiază, Aeroportul din Viena a anunţat anularea sau întârzieri pentru 113 de zboruri spre sau dinspre Viena, din cauza problemelor cu transmisia automată a datelor, ceea ce a afectat sute de pasageri. Pe lista companiile aeriene afectate se numără Lufthansa, British Airways, LOT, Finnair şi Turkish Airlines. 

Problemele de transmitere a datelor care au provocat duminică întârzierea sau anularea a zeci de zboruri pe aeroportul internaţional din Viena au fost rezolvate, iar programul curselor a reveni la normal, a anunţat luni administraţia aeroportuară, transmite Reuters. 

În total, 113 zboruri care urmau să decoleze de la Viena sau să aterizeze pe acest aeroport au fost anulate sau întârziate din această cauză, sute de pasageri fiind blocaţi în aerogară, a precizat aceeaşi sursă. Niciun alt aeroport nu a fost afectat şi nu există indicii că problema ar fi fost provocată de atacul unui hacker, a menţionat purtătorul de cuvânt. Printre liniile aeriene afectate s-au numărat Lufthansa, British Airways, LOT, Finnair şi Turkish Airlines.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: Web Cert Consult srl
Modele de documentatie ISO realizate de specialisti

Autor: HUNDRED PERCENT SRL
Cum creezi un magnet de lead-uri

Evz.ro
IARNA s-a instalat în ROMÂNIA. UTILAJELE de DESZĂPEZIRE au intervenit cu TONE...
Doctorul Zilei
Fibroza pulmonară idiopatică este la fel de agresivă precum cancerul...
AnimalZoo
Călătoria de SUPRAVIEȚUIRE a lui Patrick! Povestea acestui câine a uimit o...
Evz Monden
Magda Vasiliu, MESAJ DUR pe Facebook: „Imbecilii care ne conduc poate dorm...
Ziare.com
Judecatorul care a dat o achitare definitiva din cauza protocoalelor...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.