Editura Evenimentul si Capital SECTIUNI
Versiune Web
joi, 17 mai 2018

Vatican: Pieţele şi sistemele financiare nu se pot guverna singure. Au nevoie de moralitate şi etică

Autor:

Vaticanul a făcut joi un apel pentru o mai mare reglementare a pieţelor şi sistemelor financiare, apreciind că toate crizele economice au arătat că pieţele şi sistemele financiare nu se pot guverna singure şi au nevoie de o infuzie puternică de moralitate şi etică.

 

Un document elaborat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, două departamente cheie ale Sfântului Scaun, pune în discuţie planurile pentru o mai mare dereglementare a pieţelor financiare discutate în unele ţări, cum este SUA, unde preşedintele Donald Trump vrea să relaxeze legislaţia bancară mai strică adoptată după criza financiară din 2008. 

În acest document, Vaticanul spune că profitul de dragul profitului şi nu pentru un bine superior este "nelegitim" şi a condamnat "cultural amorală şi nesăbuită a risipei", care a creat oligarhii în unele ţări şi a lăsat mari mase de oameni în sărăcie. 

Conform Agerpres, documentul de 15 pagini utilizează o serie de termeni tehnici din sectorul financiar precum credite ipotecare subprime, tranzacţiile automate cu frecvenţă ridicată (high-frequency trading), contract de instrumente financiare derivate (credit fault 
swaps), derivative, sisteme bancare din umbră şi credite interbancare pentru a scoate în evidenţă ceea ce consideră a fi vulnerabilitatea sistemului financiar la abuz şi ilegalitate. 

Precizând că bunăstarea materială a unei mari părţi a umanităţii depinde de pieţele financiare, Vaticanul susţine că acestea trebuie să aibă o fundaţie etică solidă pentru a-i putea ajuta pe toţi, inclusiv pe cei care trăiesc în sărăcie extremă. 

"Recenta criză financiară a oferit ocazia pentru a dezvolta o nouă economie, mai atentă la principiile etice şi o nouă reglementare a activităţilor financiare care ar fi neutralizat tendinţele prădătoare şi speculative...Dimpotrivă, răspunsul pare a fi o revenire la un egoism miop, limitat de un cadru inadecvat care exclude binele comun şi exclude de asemenea din orizontul său şi preocuparea pentru a crea şi răspândi avuţia", se arată în documentul menţionat. 

În acelaşi document se apreciază că băncile ar trebui să înfiinţeze comitete de etică şi mai multe cursuri de etică ar trebui predate în principalele şcoli de afaceri. 

Chiar dacă nu sunt considerate infailibile, declaraţiile Vaticanului sunt considerate învăţături oficiale ale bisericii catolice şi ar putea afecta atitudinea celor 1,2 miliarde membri ai bisericii.

Citeste si:

CAPITAL COMUNICATE

Autor: SC ADA ONLINE SRL
Longevitate, inovatie si calitate la cele mai inalte standarde! Porti si ...

Autor: Links PR
Modpack Group, creștere de 20% în primul semestru din 2018

Evz.ro
Dosar medical ȘOCANT și pentru MEDICI. De ce BOLI SUFEREA bărbatul care a...
Doctorul Zilei
Se întâmplă azi! Furtuna solară din ziua de 20 august ne poate transforma...
AnimalZoo
ȘOCANT! Un urs a fost LOVIT MORTAL de o mașină pe Autostrada 1 / FOTO în articol
Evz Monden
Sa vezi si sa nu crezi! Alina Vidican a vorbit despre RELATIA cu Valentina...
Ziare.com
O treime din fructele si legumele bio se arunca, pentru ca sunt "prea...

LASA UN COMENTARIU





Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul CAPITAL.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.